Local

Coloană de camioane de 13 kilometri pe DN 7, ?nainte de ieşirea din ţară prin Vama Nădlac

10.04.2012 ⋅ 0 comentarii

Circulaţia pe DN 7 se desfăşoară cu dificultate, marţi dimineaţă, între Arad şi Nădlac, pentru că înainte de ieşirea din ţară s-a format o coloană de camioane pe 13 kilomeri, în urma restricţiilor de intrare a automarfarelor în Ungaria, care au fost aplicate până în noaptea de luni spre marţi.
Sute de automarfare au început să se adune la frontieră încă de luni seară, înainte de a fi ridicată restricţia de intrare pe teritoriul Ungariei, care a fost aplicată de statul vecin de sâmbătă până luni la ora 23.00, pe perioada Paştelui catolic, transmite corespondentul MEDIAFAX.

La deschiderea graniţei pentru camioane, era formată deja o coadă de câţiva kilometri, iar marţi dimineaţă, conform Poliţiei Rutiere Arad, coloana a ajuns la 13 kilometri.

"Se iau măsuri de fluidizare a traficului pe DN 7, între Arad şi Nădlac, pentru că pe o distanţă de 13 kilometri, înainte de frontieră, este complet blocat sensul de circulaţie spre Ungaria, banda de mers fiind ocupată de camioanele care staţionează", a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Arad, Camelia Tuduce.

Conform sursei citate, la ieşirea din municipiul Arad, şoferii sunt informaţi de către poliţişti despre faptul că se circulă cu dificultate până la Nădlac, fiind sfătuiţi să iasă din ţară prin punctele Turnu şi Vărşand.

Potrivit Biroului de presă al Poliţiei de Frontieră Arad, la Nădlac se lucrează pe ambele benzi disponibile pentru ieşirea camioanelor din ţară.
"Coloana de camioane s-a format în urma restricţiei aplicate de Ungaria pentru traficul greu, pe perioada sărbătorilor din această ţară. Estimăm că traficul va reveni în valori normale până marţi seară", a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Arad, Daniel Iancu.

Pe DN 7 au fost formate patrule mixte de poliţişti rutieri şi de frontieră care asigură ordinea, pentru a nu exista şoferi de TIR care ies din coloană, riscând astfel să blocheze traficul pe singura bandă disponibilă pentru circulaţie.

Sursa: Observator.info

Autor: Observator ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro