Local

Carmen Bejan s-a căsătorit, ?n ?nchisoare, cu un fost deţinut, iar familiile mirilor au fost de faţă

12.04.2012 ⋅ 0 comentarii

Fosta studentă la Medicină Carmen Bejan, condamnată pentru participarea la uciderea şi tranşarea unui bărbat, s-a căsătorit, miercuri, în Penitenciarul Arad, cu fostul deţinut Claudiu Şatran, tatăl copilului pe care ea îl va naşte, familile mirilor fiind de faţă la eveniment.


Carmen Bejan şi Claudiu Şatran s-au cununat civil într-un club din cadrul Penitenciarului de Maximă SiguranţăArad, iar la ceremonie au participat zece invitaţi ai mirilor, între care părinţii.


La sosirea la penitenciar, Claudiu Şatran a spus că este un moment important în viaţa sa.


El a fost întrebat de jurnalişti dacă nu i se pare ciudat faptul că revine în penitenciarul din care s-a eliberat recent, dar de această dată din proprie iniţiativă.


"Nu mi se pare ciudat că mă întorc după gratii pentru că acum este o ocazie fericită. Sunt foarte emoţionat", a spus Şatran, care i-a adus lui Carmen Bejan un tort de fructe de pădure "aşa cum îşi dorea".


Şatran a mai spus că nu are verighete pentru că în penitenciar este interzisă purtarea bijuteriilor.


Potrivit purtătorului de cuvânt al Penitenciarului de Maximă Siguranţă Arad, Ioan Iovescu, ceremonia a durat 15 minute, iar invitaţii mirilor au putut rămâne la "o mică petrecere de o oră", la care s-au servit prăjituri, sucuri şi tort.


Mirilor li s-a aprobat şi cererea de a face fotografii la eveniment.


Iovescu a precizat că mirii vor beneficia de cameră intimă timp de 48 de ore, după care soţul lui Carmen va trebui să părăsească penitenciarul.


La ieşirea de la eveniment, părinţii lui Carmen Bejan au spus că "a fost o ceremonie frumoasă", adăugând că sunt fericiţi că cei doi şi-au întemeiat o familie.


Curtea de Apel Timişoara a respins, luni, recursul înaintat de Carmen Bejan faţă de o decizie a Tribunalului Arad, instanţă care îi respinsese solicitarea de a naşte în libertate şi de a-şi îngriji copilul pe o perioadă de un an.


Decizia instanţei timişorene este definitivă.


Carmen Bejan a depus la Tribunalul Arad o cerere de întrerupere a executării pedepsei cu închisoarea, menţionând că este însărcinată, fără a preciza însă în câte luni. În 30 ianuarie, judecătorii Tribunalului Arad au respins cererea fostei studente la Medicină, decizia fiind atacată cu recurs, care a fost judecat de Curtea de Apel Timişoara.


Potrivit unor surse din Penitenciarul de Maximă Siguranţă Arad, Carmen Bejan a avut două întâlniri intime cu un alt deţinut, Claudiu Şatran, care avea o condamnare pentru trafic de droguri. Sursele afirmau că relaţia dintre cei doi ar fi pornit la insistenţele bărbatului, în vârstă de 35 de ani, care i-ar fi trimis fostei studente la Medicină mai multe scrisori. Într-una dintre scrisori, deţinutul i-ar fi propus tinerei să rămână însărcinată cu el, pentru că astfel ar putea obţine o întrerupere a pedepsei pentru a naşte în libertate. Carmen Bejan ar fi acceptat în cele din urmă şi a solicitat conducerii penitenciarului dreptul la întâlniri intime, prima consumându-se în luna august 2011, când ar fi rămas gravidă.


Soţia bărbatului ucis la Timişoara de fosta studentă la Medicină Carmen Bejan vrea să ia în îngrijire copilul pe care îl va naşte tânăra aflată în arest, în timp ce familia din Ineu a tinerei se opune şi afirma că tatăl copilului îşi va asuma rolul de părinte.


Tatăl copilului, Claudiu Şatran, a fost eliberat condiţionat, în 27 martie, după ce instanţa Judecătoriei Arad a decis că acesta a îndeplinit toate condiţiile legale. El a executat aproximativ zece ani din pedeapsa de 15 ani de detenţie pentru trafic internaţional de droguri şi consum de droguri.


Atunci, Claudiu Şatran declara că se va căsători cu Carmen Bejan în 11 aprilie şi că va creşte el copilul care se va naşte, fiind vorba de o fetiţă pe care cuplul o va numi Alisa Carmen.


"Evident, copilul va rămâne la noi. În data de 11 aprilie ne căsătorim (…) O să o vizitez cât mai des posibil (pe Carmen - n.r.) pentru că e logodnica mea. Suntem logodiţi de un an şi jumătate. E viitoarea mea soţie. Nu o las. Fetiţa se va numi Şatran Alisa Carmen", declara Claudiu Şatran.


El spunea că logodnica sa suportă greu detenţia, în condiţiile în care este însărcinată. "E foarte greu pentru Carmen, ca pentru orice femeie însărcinată. Deşi conducerea Penitenciarului face tot posibilul ca să fie bine, e foarte greu pentru ea. Are pofte. Sunt multe alimente pe care nu le poţi primi la vizită. Cumpărături la magazin poţi să faci o dată pe săptămână, joi. Dacă luni are poftă pe ceva, nu are cum să-şi cumpere", spunea bărbatul.


Carmen Bejan ar fi transmis familiei, la ultima vizită în penitenciar, că ar urma să nască în luna mai şi că speră să obţină până atunci o decizie favorabilă din partea judecătorilor.


În vara anului 2009, cadavrul tranşat al unui bărbat a fost găsit într-o maşină aflată în faţa unui cămin studenţesc din Timişoara.


Sergiu Florea şi Carmen Bejan, pe atunci în vârstă de 20 de ani, şi studenţi la Universitatea de Medicină din Timişoara, au fost arestaţi în 2 august 2009.


Sergiu Florea a fost arestat sub acuzaţia de omor, iar Carmen Bejan pentru complicitate la omor. În urma audierilor, încadrarea juridică pentru studenta arestată a fost schimbată în omor. Totodată, cei doi au fost supuşi unei expertize psihologice la Institutul de Medicină Legală "Mina Minovici", care să ateste dacă au avut sau nu discernământ în momentul în care au comis crima.


Sergiu Florea şi Carmen Bejan au fost trimişi în judecată, în luna noiembrie 2009, pentru omor deosebit de grav şi profanare de morminte, ultima încadrare făcând referire la faptul că cei doi l-au tranşat pe bărbatul pe care l-au ucis. Tribunalul Timiş a prelungit apoi mandatele de arestare în cazul celor doi.


Totodată, Florea a fost transferat din arestul Poliţiei Timiş la Penitenciarul din Timişoara, iar Carmen Bejan a fost transferată la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Arad.


În mai 2010, cei doi tineri au fost condamnaţi de Tribunalul Timiş la câte 16 ani de închisoare cu executare, sentinţa fiind atacată cu recurs, care s-a judecat la Curtea de Apel Timişoara.


În 20 ianuarie 2011, Curtea de Apel Timişoara i-a condamnat pe Carmen Bejan şi Sergiu Florea la 20 de ani de închisoare cu executare. Totodată, instanţa i-a obligat pe aceştia să plătească familiei victimei despăgubiri materiale de 20.000 de euro. Decizia a fost însă atacată.


În iunie 2011, instanţa supremă i-a condamnat definitiv pe Carmen Bejan şi Sergiu Florea la 20 de ani de închisoare cu executare. Atunci, instanţa supremă a respins recursurile celor doi studenţi, astfel că aceştia au rămas cu condamnarea primită la Curtea de Apel Timişoara.

Sursa: Observator.info

Autor: Observator ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro