Local

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Arad continuă cursurile de formare profesională ?n zonele rurale

24.04.2012 ⋅ 0 comentarii

Începând cu data de 1 iunie 2010, Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Arad, în calitate de partener, implementează proiectul „PRO RURAL – Sistem integrat de dezvoltare a resurselor umane pentru sustenabilitatea mediului rural” cu o durata de 36 de luni.

Proiectul are ca obiectiv creşterea nivelului de ocupare în activităţi non-agricole a populaţiei rurale din regiunile Vest şi Sud-Vest, printr-un set de acţiuni care urmăresc stimularea iniţiativelor antreprenoriale în domenii care pot genera dezvoltare locală durabilă şi dezvoltarea de competenţe profesionale, în special a tinerilor din mediul rural (cu o atenţie deosebită acordată femeilor), în vederea creşterii şanselor acestora de integrare pe piaţa muncii.

Astfel, având o gamă largă de categorii cărora se adresează, proiectul aduce beneficii importante persoanelor din mediul rural interesate de dezvoltarea personală, celor care își caută un loc de muncă, persoanelor interesate de inițierea unei activități independente, mici investitori ce activează în afaceri de tip familial sau microintreprinderi în domenii non-agricole (persoane inactive, persoane ocupate în agricultura de subzistență, persoane în căutarea unui loc de muncă, șomeri–tineri și de lungă durată, manageri/intreprinzători din mediul rural, angajați din mediul rural).

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Arad este responsabilă cu implementarea proiectului în zona de vest a României, respectiv județele Arad, Timiș, Hunedoara și Caraș Severin. Din activitățile intreprinse pe teren, în comunele în care s-au desfășurat întâlniri cu populația din mediul rural s-a constatat un interes crescut pentru participarea la cursurile de IT (tehnologia informațiilor), dar și „Școala Afacerilor Rurale” – ateliere de inițiere în antreprenoriat – și-a găsit adepții ei. Astfel au fost desfășurate cursuri de formare profesională în domeniul IT în localitățile Macea, Păuliș, Margina și ateliere ale „Școlii Afacerilor Rurale” în localitățile Moneasa, Șiria, Vladimirescu, Margina și Mașloc. În urma participării la aceste cursuri au fost instruite aproximativ 200 de persoane.

În luna aprilie a acestui an se vor desfășura 2 serii de cursuri: “Școala Afacerilor Rurale” în localitatea Curtea, respectiv curs de IT în localitatea Racovița.


Informaţii suplimentare:
,
Camera de Comert, Industrie si Agricultura Arad
Tel: 0257 216520, e-mail: expo15@ccia-arad.ro
Simona Hăprian – Coordonator teritorial

Sursa: Observator.info

Autor: Observator ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro