Local

Gheorghe Schwartz: Societatea civilă trebuie să aibă un cuv?nt de spus!

10.05.2012 ⋅ 0 comentarii

Candidatul Alternativei Civice Arădene la primăria municipiului este o prezenţă insolită printre ceilalţi candidaţi. Asta pentru că activitatea lui de până acum nu a fost legată de politică. Domeniile în care excelează sunt şcoala, educaţia, cartea, cultura. Nu vrea să
devină politician, deşi „Nici politicienilor nu le-ar strica puţină şcoală, educaţie sau cultură. Educaţia şi cultura sunt forme de înţelegere şi deschidere spre celălalt, de respect şi dialog. Din păcate, le întâlnim foarte rar la cei care decid pentru noi”, supune Schwartz. În această situaţie societatea civilă trebuie să aibă un cuvânt de spus. Este motivul pentru care omul de cultură a acceptat să fie candidatul Alternativei Civice Arădene pentru funcţia de primar.


Dar poate primarul Aradului să nu fie un  om politic? Gheorghe Schwartz susţine că este chiar necesar: „Primăria şi Consiliul Municipal trebuie să administreze, nu să politizeze. Am un doctorat în filosofie politică, deci ştiu despre ce vorbesc. Consider că o administraţie eficientă presupune depolitizare, specialişti, program coerent şi realizabil, toate acestea destinate, pentru că suntem într-o perioadă de criză, rezolvării unor probleme ce ţin strict de nivelul de trai al arădenilor”, subliniază candidatul provenit din rândul societăţii civile. Alternativa Civică Arădeană susţine că este capabilă să asigure tipul de administraţie despre care vorbeşte acesta: „Altfel nu am participa la alegeri. Candidaţii noştri sunt specialişti şi nu fac parte din niciun partid politic. Suntem o alternativă realmente civică”.


De altfel „Programul”, sau oferta electorală a alianţei, „Contractul cu arădenii”, conţine măsuri bine fundamentate. Ele vizează prioritar îmbunătăţirea nivelului de trai al arădenilor şi a calităţii vieţii, pentru că „Aradul trebuie să redevină un oraş în care să îţi facă mare plăcere să trăieşti”.



În legătură cu o eventuală confuzie care ar putea să apară în rândul alegătorilor cu referire la cealaltă formaţiune care participă la aceste alegeri şi care conţine în numele ei cuvântul „civic”, situaţia este de fapt extrem de clară: „Forţa Civică este de fapt PARTIDUL Forţa Civică, iar candidatul lor la primărie  este un om politic de profesie.  De altfel nici nu este un nume nou pentru administraţia arădeană, de vreme ce a fost vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Arad şi consilier în Consiliul Local Municipal până de curând, intrat pe lista PNL-PNŢCD”, spune Schwartz.



 Diferenţele sunt aşadar evidente, iar în acest context partidul în cauză nu face notă discordantă faţă de celelalte formaţiuni politice înscrise în cursa electorală. „Probabil că ei încearcă să se ascundă în spatele cuvântului civic pentru a-i deruta pe alegători, dar de fapt nu este vorba decât despre un PARTID politic, care propune un om politic. Noi suntem ceea ce ne-am asumat: o alianţă electorală apolitică, ce a luat naştere datorită a doi membri ai Consiliului Local Civic: asociaţiile bulgarilor şi a italienilor din această zonă. Ele ne-au permis să participăm la această luptă electorală pe listele lor, deoarece legea electorală nu permite în forma actuală participarea cu o listă de independenţi. Am ales această variantă, în defavoarea unui compromis cu un partid politic”, explică reprezentantul Alternativei Civice Arădene.



Multă lume se întreabă de ce reprezentanţii societăţii civile nu s-au mobilizat participând împreună, pe aceeaşi listă, la alegeri. „Societatea civilă s-a unit. Ca dovadă avem pe listele noastre membri ai unor asociaţii puternice, precum ULAL Arad,  Patronatul Medicilor de Familie, sindicate, Uniunea Artiştilor Plastici, fundaţii şi multe alte entităţi. Spre onoarea noastră ni s-au alăturat personalităţi marcante precum Petru Balaş (avocat şi profesor universitar, fost preşedinte al Tribunalului Arad şi secretar de stat) şi Silviu Raţiu (avocat şi primul primar al Aradului de după 1989). Nu am vrut să facem rabat de la principiile noastre şi să punem pe listă oameni politici”, a încheiat Gheorghe Schwartz.





Sursa: Observator.info

Autor: Observator ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro