Cine sunteţi Dumneavoastră, Domnule Primar?
14.05.2012 ⋅ 0 comentarii
Domnul Primar este un om politic? El este exponentul partidului său, punând în practică tot ce i se cere de la acesta, care, la rândul său, nu reprezintă decât filiala structurii centrale, ale cărei interese le materializează în teritoriu. Partidul, la rândul său, este format dintr-un număr de membrii cu merite politice, oameni ce trebuie răsplătiţi (cu funcţii, contracte, facilităţi etc.). Dacă aceşti oameni cu merite în partid nu sunt favorizaţi, vor trece într-o altă barcă, uitând de doctrină, dar luând cu ei suportul material şi de relaţii. Deci, Domnul Primar politic îşi serveşte în primul rând partidul, fiind dependent de el. Rezultatele se cunosc.
Domnul Primar este un bun gospodar? În fiecare municipiu sunt sute de străzi cu mii de gropi fiecare. Domnul Primar, om deosebit de conştiincios, se grăbeşte să meargă la fiecare groapă s-o astupe. Şi vine zilnic să vadă dacă asfaltul nu s-a căscat din nou. În fiecare municipiu sunt sute de kilometri de reţele de apă. Unele se mai fisurează, din când în când. Domnul Primar, om deosebit de conştiincios, se grăbeşte să meargă să verifice metru cu metru dacă totul este în ordine şi dacă nu cumva se pierde apa preţioasă în zadar. În fiecare municipiu sunt sute de coşuri de gunoi şi cetăţeni care nu le respectă. Domnul Primar va fi peste tot şi le va face educaţie civică acelora care aruncă hârtii pe jos. Din păcate, chiar şi Domnul Primar nu dispune decât de 24 ore pe zi, aşa că, în restul timpului - care? – se va ocupa şi de strategia municipiului?
Domnul Primar se implică total în şantierele de construcţii şi reuşeşte să mai asfalteze, să mai înalţe un edificiu, să mai realizeze un pasaj. Pe străzi, oamenii vor merge grăbiţi, ca într-un stup lipsit de căldură umană.
Domnul Primar atrage fonduri care, la rândul lor, aduc bani nu pentru celebrele borduri, ci pentru noi locuri de muncă. Oamenii vor avea unde să lucreze. Pentru a reuşi să-şi plătească cheltuielile la întreţinere.
Domnul Primar va ridica un spital performant. De unde personalul va pleca în străinătate nu numai pentru un salariu incomparabil mai bun, ci şi pentru a se bucura de o viaţă incomparabil mai vie.
Domnul Primar va asigura săli luminoase în grădiniţe şi şcoli. Iar copiii, în familii, vor creşte în atmosfera unor părinţi apăsaţi de griji.
Doar penuria de spaţiu mă împiedică să adaug şi celelalte numeroase calităţi ale Domnului Primar. Care nu trebuie să alerge el la fiecare groapă, nici să verifice el toate gurile de apă, nici să stea pitit după un pom pentru a-l prinde pe cel ce aruncă chiştocul pe caldarâm, nici să se ocupe el de construcţii, de noile locuri de muncă, de înzestrarea cu aparatură a spitalelor, cu mobilier modern a şcolilor etc. Domnul Primar trebuie să verifice dacă aparatul său se ocupă eficient de toate astea, să găsească priorităţile, să găsească o justă proporţie în distribuirea fondurilor, să aibă grijă ca nimeni să nu se simtă în primejdie zi ori noapte în spaţiul public, să nu fie sub nici o formă violat spaţiul privat, dar, în primul rând, să existe o bucurie de a trăi în această comunitate, de unde să nu-şi mai ia nimeni lumea în cap, unde să se petreacă continuu evenimente demne de a participa cât mai multă lume la ele, unde funcţionarii săi fie politicoşi, birocraţia cât mai redusă, taxele şi impozitele suportabile, aerul curat, perspective pentru tineri, tihnă pentru pensionari.
Domnul Primar se ocupă de bucuria de a lucra pentru tine, pentru familia ta şi pentru comunitatea ta şi nu doar pentru a-ţi putea plăti chitanţele la întreţinere.
Sursa: Observator.info
Autor: Gheorghe SCHWARTZ ⋅