Local

Poliţiştii au confiscat ?n trafic 21 de tone de detergent şi 1.500 de kilograme de cafea

15.05.2012 ⋅ 0 comentarii

Poliţiştii arădeni au confiscat, luni, peste 21 de tone de detergent şi aproape o tonă şi jumătate de cafea, de la şoferi care au fost opriţi în trafic şi care nu aveau documente pentru mărfurile transportate.

Ofiţerii Serviciului de Investigare a Fraudelor, în colaborare cu poliţiştii din oraşul Chişineu-Criş, au desfăşurat o acţiune pentru prevenirea comerţului ilicit, oprind în trafic şoferi care transportau mărfuri.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Judeţene Arad, Lorena Radu, în patru vehicule au fost descoperite cantităţi diferite de cafea şi detergenţi, în total 1.484 de kilograme de cafea şi 21.030 kilograme de detergent.

Autoturismele în care se aflau produsele aparţineau unor firme din Ilfov şi Bucureşti, însă şoferii nu deţineau documente de provenienţă pentru mărfuri, care ar fi fost vândute astfel pe piaţa neagră.

Fiecare dintre cei patru şoferi a fost amendat cu 1.500 de lei, urmând ca verificările să fie extinse la firmele unde urmau să ajungă mărfurile, care au fost confiscate de autorităţi.

Sursa: Observator.info

Autor: Observator ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro