Local

Cuvinte jignitoare scrise cu vopsea ?n faţa casei lui Falcă, după sentinţa de achitare

24.05.2012 ⋅ 0 comentarii

ARAD (MEDIAFAX) - Primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă, a declarat, miercuri, că pe un zid aflat în faţa casei sale au fost scrise cu vopsea cuvinte jignitoare la adresa sa şi a familiei, edilul arătându-se convins că jignirile au fost comandate de oponenţi politici, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Într-o conferinţă de presă susţinută la Primăria Arad, jurnaliştii i-au cerut primarului Gheorghe Falcă un punct de vedere referitor la încheierea în primă instanţă a procesului în care era acuzat de fapte de corupţie şi în care a fost achitat, edilul declarând că acuzaţiile iniţiale au pornit, în 2005, de la un fost consilier local PSD, Rodica Borza.

"În 2005, după schimbarea din 2004, sistemul a reacţionat. Eu am prezentat la vremea respectivă cum unii şefi ai Poliţiei veneau la primari cu dosarele în lucru să primească aprobări, pentru că aşa era pe vremea PSD şi a fostului primar Dorel Popa. Eu am fost corect faţă de societate şi am prezentat public aceste lucruri. Reacţia a fost ca sistemul să transmită mai departe în alte structuri ale altor sisteme tot felul de informaţii, folosind chiar mijloace de informare şi astfel a apărut acuzaţia, care la o simplă analiză se putea constata că nu a existat nicio greşeală", a declarat Falcă.

Edilul a adăugat că "demersurile şi reclamţiile au fost făcute de domna Borza şi PSD, care aveau încă în 2005 pârghii".

Referitor la preţul de vânzare al terenului fostei Fabrici de zahăr din Arad, Falcă a spus că înainte cu un de tranzacţie fostul primar PSD Dorel Popa a vândut o parte din terenul respectiv cu un preţ mai mic cu 50 la sută, fără a exista vreo reclamaţie în acest sens.

Falcă a spus că nu îi doreşte nimănui să treacă printr-un proces de corupţie, care i-a afectat imaginea publică mai ales în campania actuală.
Edilul a declarat că, în actuala campanie, la toate întâlnirile cu cetăţenii pe care le-a avut au fost oponenţi politici care le spuneau oamenilor că el a fost condamnat pentru corupţie.

Primarul a mai declarat că pe zidul digului Râului Mureş, aflat în faţa casei sale, au fost scrise cu vopsea, după apariţia sentinţei de achitare în procesul de corupţie, cuvinte jignitoare la adresa sa.

"Pe digul din faţa casei au venit şi au scris cu vopsea, arătând calitatea morală a acestor politicieni. Este un atac la familia mea, au spus că sunt hoţ, fără să realizeze că fiica mea de cinci ani poate citi ce era scris acolo", a spus primarul.

Gheorghe Falcă a declarat că au fost mai multe cuvinte jignitoare pe care nu vrea să le reproducă şi că s-au făcut fotografii, dar nu doreşte să le dea publicităţii.

Înscrisurile au fost şterse miercuri dimineaţă, iar primarul spune că va analiza imaginile de la sistemul de supraveghere al casei sale, fiind posibil să depună plângere la Poliţie în cazul în care momentele au fost surprinse.

La solicitarea corespondentului MEDIAFAX, Gheorghe Falcă a mai răspuns unor zvonuri care au circulat în special pe internet în ultima vreme, potrivit cărora ar fi divorţat la un notar public, edilul afirmând că nu s-a pus această problemă în familia sa şi că se înţelege foarte bine cu soţia. Primarul s-a declarat dispus să îşi prezinte certificatul de căsătorie jurnaliştilor care au primit astfel de informaţii.

Magistraţii Tribunalului Alba au decis, marţi, achitarea primarului municipiului Arad, Gheorghe Falcă, acuzat de infracţiunile de luare de mită şi abuz în serviciu contra intereselor publice, urmat de obţinerea unui avantaj patrimonial, cu consecinţe deosebit de grave.
Tribunalul Alba a decis, totodată, achitarea celorlalte trei persoane judecate în acest dosar, fiind vorba despre Francisc Demeter, administrator al SC Elecon Plus SRL Arad, Radu Gavril Vasil, director al aceleiaşi firme, şi Florica Mioara Popa, şef Serviciu administrare patrimoniu în cadrul Primăriei Arad.

Tribunalul Alba arăta că persoanele acuzate în acest dosar au fost achitate deoarece faptelor care li se impută le lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii.

Totodată,Tribunalul Alba a desfiinţat măsura sechestrului asigurator luată în cursul urmăririi penale în privinţa unor bunuri aflate în proprietatea persoanelor acuzate în dosarul primarului din Arad, Gheorghe Falcă.

Hotărârea Tribunalului Alba nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel în termen de zece zile de la comunicare.

Primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă, finul preşedintelui Traian Băsescu, a fost trimis în judecată de procurorii DNA pentru fapte de corupţie.

Gheorghe Falcă este judecat din 2007 pentru o tranzacţie imobiliară suspectă făcută în anul 2005.

Alături de Gheorghe Falcă au mai fost trimişi în judecată Francisc Demeter, administrator al SC Elecon Plus SRL Arad, Radu Gavril Vasil, director al aceleiaşi firme, şi Florica Mioara Popa, şef Serviciu administrare patrimoniu în cadrul Primăriei Arad.

Anchetatorii au stabilit că, în cursul lunii martie 2005, în calitate de primar al municipiului Arad, Gheorghe Falcă ar fi primit de la Francisc Demeter şi de la Radu Vasil un imobil mai valoros cu 111.550 de euro decât apartamentul dat la schimb. Această tranzacţie s-ar fi efectuat pentru ca, în schimb, primarul Falcă să-i favorizeze pe cei doi presupuşi mituitori în obţinerea, la un preţ subevaluat, a unui teren aparţinând Consiliului Local Arad, situat în centrul oraşului.

Falcă a fost deferit justiţiei pentru luare de mită, abuz în serviciu contra intereselor publice, urmat de obţinerea unui avantaj patrimonial, cu consecinţe deosebit de grave. Francisc Demeter şi Radu Vasil sunt judecaţi pentru dare de mită şi complicitate la abuz în serviciu, iar Florica Popa, pentru abuz în serviciu contra intereselor publice, urmat de obţinerea unui avantaj patrimonial, cu consecinţe deosebit de grave.
Procesul în care primarul Aradului, Gheorghe Falcă, a fost judecat pentru fapte de corupţie a fost strămutat, de aproximativ un an, de la Arad la Alba, în urma unei decizii a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ).

Sursa: Observator.info

Autor: Observator ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro