?La serva padrona? vă aşteaptă joi şi vineri seara, ?n sala Studio a teatrului arădean
13.06.2012 ⋅ 0 comentarii
În această săptămână ne-am propus să vă ţinem cât mai aproape de teatru, pregătind pentru dumneavoastră trei seri speciale, una după alta. Primele două (joi şi vineri) vor fi dedicate proiectului comun al Teatrului Clasic „Ioan Slavici“ Arad, Facultăţii de Design a Universităţii „Aurel Vlaicu“ şi Liceului de Artă „Sabin Drăgoi“, proiect ce se materializează prin spectacolul „La serva padrona“. Coordonatorul întregului proiect este regizorul Nicolae Mihai Brânzeu, cel care a realizat noua producţie ce îmbină teatrul cu opera. Pornind de la opera bufă a lui Pergolesi, Nicolae Mihai Brânzeu a conceput un spectacol structurat în două părţi: prima parte este dedicată teatrului, iar cea de a doua operei. În prima parte vor evolua actorii Alina Danciu, Robert Pavicsits şi Zoltan Lovas, iar în partea a doua interpreţii sunt Nicoleta Maria Brola / Paula Iancic, Adrian Cotuna şi Zoltan Lovas. Avanpremiera spectacolului „La serva padrona“ va avea loc joi, 14 iuinie, de la ora 19,00, iar premiera – vineri, 15 iunie, ora 20,00, în sala Studio.
Sursa: Observator.info
Autor: Observator ⋅