Local

Discreţie la ?nhumarea copilului lui Carmen Şatran. Jurnaliştii, invitaţi să iasă din cimitir

15.06.2012 ⋅ 0 comentarii

Participarea la înmormântarea copilului lui Carmen Şatran (Bejan), care a avut loc joi după-amiază, la Pecica, a fost restrânsă, iar ceremonia religioasă a avut loc cu discreţie, jurnaliştii fiind invitaţi de către familie să aştepte la poarta cimitirului.

Înhumarea fiicei soţilor Şatran a avut loc în Cimitirul romano-catolic din Pecica, în prezenţa familiilor celor doi soţi, aproximativ 30 de persoane.

Carmen Şatran (Bejan) a ajuns la cimitir într-o dubă a Penitenciarului de Maximă Siguranţă Arad, însoţită de gardieni, iar de la poarta cimitirului ea s-a sprijinit pe pieptul soţului, care a sărutat-o, i-a şoptit ceva la ureche şi a luat-o în braţe până în faţa capelei, unde era aşezat sicriul.

Carmen era îmbrăcată într-o bluză albă şi fustă neagră, iar soţul ei în cămaşă albă şi pantaloni negri.

În momentul în care mama îndoliată a văzut sicriul alb, jurnaliştii încă erau de faţă, iar Carmen a plâns discret. Apoi, familiile celor doi soţi şi reprezentanţii cimitirului le-au cerut jurnaliştilor să se retragă în afara cimitirului, pentru a le oferi intimitate.

Mama bebeluşului înhumat joi a ajuns la cimitir cu o oră înainte de începerea slujbei religioase şi a schimbat câteva cuvinte cu familia sa, de faţă fiind părinţii, sora şi bunicii.

 După înhumare, lui Carmen Şatran i s-a făcut rău şi a fost aşezată pe o bancă de lângă capelă, iar asistenta penitenciarului, care a însoţit-o, i-a dat un calmant.

Tânăra a stat o jumătate de oră pe bancă, iar la ieşirea din cimitir Claudiu Şatran a declarat că soţia sa a avut dureri în zona operaţiei fiindcă a stat prea mult în picioare.

El s-a declarat nemulţumit de mobilizarea forţelor de ordine pentru această înmormântare, spunând că soţia sa "nu este o persoană periculoasă".

 Slujba şi înhumarea au durat aproximativ o oră, iar la final Carmen Bejan a urcat din nou în duba penitenciarului, întorcându-se în locul de detenţie după două ore şi jumătate de "libertate".

La poarta cimitirului au aşteptat zeci de localnici sărmani din Pecica, care nu au primit însă pomană.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, miercuri, de Penitenciarul de Maximă Siguranţă Arad, "din motive umanitare, Administraţia Naţională a Penitenciarelor, de comun acord cu administraţia Penitenciarului din Arad, a luat hotărârea escortării lui Carmen Şatran, pentru a participa la ceremonia de înhumare a fiicei sale".

Cererea lui Carmen Şatran a fost formulată în 11 iunie, prin intermediul avocatului, "fiind solicitată acordarea unei recompense cu permisiunea de ieşire din penitenciar, cu durata de o zi".

La nivelul penitenciarului a fost întrunită, marţi, o comisie care a respins cererea formulată de Carmen Şatran. "Permisiunea de ieşire din locul de deţinere (...) poate fi acordată numai persoanelor private de libertate care au avut o conduită constant pozitivă şi prezintă suficientă încredere că nu mai comit alte infracţiuni", se arăta în motivarea refuzului cererii.

 Purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Arad, Eduard Magold, declara, miercuri, că solicitarea lui Carmen Şatran nu a fost aprobată pentru că se solicita "învoirea pentru 24 de ore", ceea ce este total diferit faţă de ieşirea sub escortă care a fost aprobată din motive umanitare, fiind vorba de înhumarea propriului copil".

Potrivit reprezentanţilor Penitenciarului de Maximă Siguranţă Arad, Carmen Şatran (Bejan) a revenit săptămâna trecută în Penitenciarul din Arad, deocamdată fiind cazată la infirmerie, unde este sub supraveghere medicală.

 Fosta studentă la Medicină a fost adusă la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti în noaptea de 22 spre 22 mai. Ea a născut la scurt timp după ce a fost adusă la spital, însă copilul, o fetiţă, a decedat din cauza unor malformaţii la plămâni şi la inimă, supravieţuind doar o oră după venirea pe lume.

Medicii legişti de la Institutul Naţional "Mina Minovici" din Capitală au declarat că bebeluşul avea anomalii congenitale incompatibile cu viaţa.

Carmen Bejan s-a căsătorit, în 11 aprilie, în Penitenciarul Arad, cu fostul deţinut Claudiu Şatran, tatăl copilului.

În 9 aprilie, instanţa respinsese definitiv solicitarea acesteia de a naşte în libertate şi de a-şi îngriji copilul pe o perioadă de un an.

În vara anului 2009, cadavrul tranşat al unui bărbat a fost găsit într-o maşină aflată în faţa unui cămin studenţesc din Timişoara. Sergiu Florea şi Carmen Bejan, pe atunci în vârstă de 20 de ani, şi studenţi la Universitatea de Medicină din Timişoara, au fost arestaţi în 2 august 2009.

Sergiu Florea şi Carmen Bejan au fost trimişi în judecată, în luna noiembrie 2009, pentru omor deosebit de grav şi profanare de morminte, ultima încadrare făcând referire la faptul că cei doi l-au tranşat pe bărbatul pe care l-au ucis. În iunie 2011, instanţa supremă i-a condamnat definitiv pe Carmen Bejan şi Sergiu Florea la 20 de ani de închisoare cu executare.

Sursa: Observator.info

Autor: (Material de Marian Buga,marian.buga@mediafax.ro) ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro