* La Szeged s-a deschis anul trecut cel mai mare ștrand termal din estul Europei
* La Mako, băile Hagymatikum, inaugurate anul acesta, au readus oraşul în circuitul turistic
* Cu trei ani în urmă existau la ștrandul din Gyula doar inscripții nemțești și ungurești. Acum sunt românești!
* Vestul României stă pe o pungă de apă termală mult superioară calitativ celei din Ungaria sau din Austria. Doar că stă degeaba!

Pe casele de vacanţă din Gyula (Ungaria) nu se mai afişează "Zimmer Frei", ca odinioară, ci "Camere Libere"! Este o aliniere firească la schimbarea profilului clienţilor; o aliniere din mers, care întăreşte importanţa turismului în această zonă a Ungariei. La Mako, băile Hagymatikum, inaugurate anul acesta, au readus oraşul în circuitul turistic şi în atenţia agenţilor imobiliari din România - de unde până mai ieri nu prea auzeai vorbindu-se aici în altă limbă decât în maghiară, acum pare că limba română a devenit oficială a în oraş! Ștrandul de la Battonya este susținut în mare măsură de arădenii care își permit să conducă 25 de kilometri și să plătească biletul de intrare mai scump decât la ștrandul Neptun din Arad, în căutarea unui bazin cu apă termală tămăduitoare (sau nu prea...) în care să își umezească articulațiile reumatice. La Szeged s-a deschis anul trecut cel mai mare ștrand termal din estul Europei, iar în condițiile în care biletul de intrare costă 70 de lei ștrandul este arhiplin, ați ghicit, cu români!

Asta înseamnă exploatarea conștientă, eficientă, corectă, a unei resurse naturale. La câțiva kilometri de noi ne stă la îndemână o lecție de management turistic pe care noi nu ne-am știut-o însuși în câțiva zeci de ani!

Unii dintre angajaţii ştrandului termal de la Gyula au participat la un curs intensiv de două săptămâni pentru asimilarea unor noţiuni elementare de limba română. O doamnă în halat alb, în vestiarul femeilor, a învăţat să spună fluent româneşte: „Bune zâua, mulţumim că venit la noi, aşteptăm şi altădați”! E suficient pentru ca simpatia clientului să crească, să fidelizezi un plătitor de bilet de intrare. Informaţia nu poate trece neobservată, de vreme ce este confirmarea pragmatică a faptului că turismul şi comerţul din estul Ungariei depind în bună măsură de clienţii de peste graniţă. Este firesc, aşadar, că cei mai practici dintre furnizorii de servicii îşi pregătesc echipa pentru o cât mai bună comunicare cu clienţii străini.

A fost o vreme când Băile Cetăţii erau vizitate cu preponderenţă de germani. Acum abia dacă mai vezi picior de neamţ în bazinele cu apă termală, în schimb se vorbeşte limba română la fel de frecvent ca la ştrandul de la Arad. Cu trei ani în urmă existau la ștrandul din Gyula doar inscripții nemțești și ungurești. Acum doi ani au început să apară timid câteva românești, anul trecut au fost angajați câțiva vorbitori de limba română, iar anul acesta asta este o condiție esențială la angajarea pe oricare terasă și la administrația ștrandului. Vizitatorii români de la Gyula sunt probabil de calitate (materială) mai bună decât mulţi dintre cei de la Arad sau Băile Felix de lângă Oradea, de vreme ce îşi permit să plătească, pe lângă biletul de intrare deloc ieftin, şi cheltuielile de transport. Iar agenții economici capitalizează asta!

”Noroc cu românii care în această perioadă de criză accentuată vin la ştrandurile noastre şi, cu acelaşi prilej, populează pensiunile şi apartamentele vacante contribuind astfel la încasări mai bune pentru hotelieri, pentru magazinele alimentare, pentru cofetării, restaurante, farmacii, într-un cuvânt la bunăstarea economiei locale. Acest aflux poate fi numai benefic pentru comunitatea noastră, dacă vom fi suficient de inspiraţi să ştim să profităm de această oportunitate. Dacă nici acolo nu o vom duce mai bine unde economia se bazează pe vorbitorii de limbă română, atunci unde?!” – scrie ziarul românesc din estul Ungariei, Cronica. Iată, așadar, că și comunitatea românilor se gândește cum poate valorifica avantajul pe care turismul balnear transfrontalier îl conferă vorbitorilor de limba română. Toți caută să câștige pe seama cetățeanului român, și chiar reușesc. Toți, cu excepția cetățeanului român însuși...

De ce nu putem aplica și noi modelul acesta unguresc? Despre Băile Felix abia dacă mai auzi vorbindu-se, deși acolo s-au făcut investiții mari în ultimii ani. Despre Băile 2 Mai, de lângă Felix, nu se mai vorbește deloc, chiar dacă în urmă cu 22 de ani locurile se distribuiau pe pile, cunoștințe și relații. Stațiunea Moneasa, din județul Arad, este considerată un colț de rai dar a ieșit din circuitul turistic din pricina nepriceperii în exploatarea resurselor de acolo (apa și aerul) și a lipsei de bani. În zona Zerind-Chișineu Criș s-au făcut prospecții pentru realizarea unui ștrand termal de mari dimensiuni, pentru că apa are 90 de grade Celsius, dar nu există un investitor care să aducă aici zece milioane de euro și să concureze bazele de agrement de pe cealaltă parte a graniței. La Dorobanți unul dintre cele mai frumoase ștranduri termale din vestul țării s-a închis pentru că nu s-au găsit fonduri pentru montarea unor dispozitive de recirculare a apei, iar ștrandul nu a mai fost autorizat sanitar. Băile Herculane sunt o rușine națională, prădate, devastate, batjocorite și lăsate în comă să moară când o da Dumnezeu...

Undeva există o dereglare în sistemul nostru de acționare. Mă întreb ce așteptăm: să vină străinii să valorifice apa noastră termală? Să vină alții să ne învețe ce înseamnă serviciile și turismul, când ele au la noi o tradiție mult mai lungă decât în oricare țară din vecini, care însă se știe gestiona mult mai bine?! Iată că turismul poate fi un resort de dezvoltare economică, iar estul Ungariei, cea mai săracă regiune din țara vecină, demonstrează asta: trăiește aproape exclusiv numai din ce încasează de la turiști. De ce să nu preluăm și să ducem mai departe această idee? De ce să nu învățăm și noi din lucrurile bune care se întâmplă primprejur, în loc să ne bălăcim doar în cele rele?! Vestul României stă pe o pungă de apă termală mult superioară calitativ celei din Ungaria sau din Austria. Doar că stă degeaba! Este drept că aici veneau cu mai bine de un secol în urmă înaltele fețe imperiale să își înmoaie oasele în apa făcătoare de minuni și în parte așa s-au stabilit aici industrii importante, s-au făcut investiții vitale în infrastructură. Noi însă nu suntem în stare să învățăm nici din propria noastră istorie! Acum mergem noi să dezvoltăm infrastructura și economia altora care au știut prelua și specula ce aveam mai bun.

Concluzia? Avem nevoie de cineva care să ne scuture bine, să ne readucă la viață, să ne determine să gândim și să acționăm corect, pozitiv; cineva care să implementeze modelele străine bune și să le revalorizeze pe cele autohtone vechi. Nu cred că nu ne putem repune pe picioare, dar este nevoie de o mână fermă și de o atitudine în interesul cetății. Altfel ne vom mulțumi tot timpul cu puțin și vom fi pe mai departe martorii mai mult sau mai puțin revoltați ai propriei noastre degradări.

Sursa: Observator.info