Fuziunea aeroporturilor din Arad şi Timişoara, subiect ?nchis. Ce impedimente au apărut
20.06.2012 ⋅ 0 comentarii
Proiectul de infiintare a Companiei Aeroportuare Banat zace in sertarele Ministerului Transporturilor de un an, de cand nu s-a mai facut niciun demers.
Fostul ministru al Transporturilor, Anca Boagiu, anunta, in aprilie 2011, ca aeroporturile din Arad si Timisoara vor fuziona. Ideea fusese promovata intens inca din 2009, in special de autoritatile aradene, care aratau ca cele doua baze aeriene pot deveni mai eficiente daca nu isi vor face concurenta din momentul finalizarii autostrazii, care le va apropia foarte mult.
Concurenta nu prea ii speria insa pe timisoreni, pentru ca la Arad n-au mai existat zboruri regulate in ultimii doi ani, decat curse private si de marfa. In schimb, la Timisoara se inregistreaza zilnic cateva zeci de curse. Ministerul intentiona astfel sa echilibreze activitatea pe cele doua baze, iar cea de la Arad sa fie destinata zborurilor low-cost, celor de tip charter dar si curselor CARGO, aici existand un terminal cu o capacitate mare de preluare si depozitare de marfuri, construit din fonduri europene.
Autoritatile din Arad spun ca oponenta unor oficiali din judetul vecin a oprit realizarea proiectului: “S-au oprit discutiile pentru ca nu a existat deschidere din partea vecinilor. Gheorghe Ciuhandu s-a opus. Noul context politic este si mai defavorabil, asa ca nu credem ca se va mai intampla nimic cu acest proiect”, spune presedintele CJ Arad, Nicolae Iotcu.
Acesta isi face sperante ca va reusi totusi sa relanseze baza aeriana din Arad, pe care se reiau zborurile dupa o intrerupere de doi ani, prin lansarea, de saptamana viitoare, a unei legaturi low-cost cu Milano (Bergamo).
Sursa: Observator.info
Autor: Observator ⋅