Local

?Dreptatea a triumfat și la T?rnova?, susține deputatul PSD Ciprian Luca.

26.06.2012 ⋅ 0 comentarii

Indiferent de presiunile PDL-iste, locuitorii comunei și-au demonstrat încă o dată încrederea pe care o au în edilul șef ce îi reprezintă și le apără interesele de 22 de ani. Florin Farcașiu este unul dintre cei mai longevivi primari de la nivel național, un om cu verticalitate care și-a păstrat aceleași principii ce l-au menținut peste două decenii în fruntea comunei și în primele rânduri ale unui partid de o importanță majoră.  Sunt mulțumit că, în pofida multiplelor încercări ale reprezentanților PDL (MCL) , respectiv a susținătorilor lor, de a câștiga voturile comunității, oamenii nu s-au lăsat impresionați nici de promisiunile mărețe ale acestora, nici de șantajul practicat de ei”, apreciază demnitarul arădean.

Deputatul Luca, reprezentant în Parlament al Colegiului în care se regăsește și comuna Târnova își exprimă încă o dată satisfacția pentru rezultatele obținute de primarii PSD și PNL din zonă. “ Odată cu fericitul prilej oferit de Florin Fracașiu care a câștigat alegerile locale nu pot să nu îmi exprim încă o dată satisfacția față de rezultatele la  alegeri obținute de  colegii mei din USL. În colegiul pe care îl reprezint în Camera Deputaților am avut parte de o campanie dificilă, în care ne-am luptat împotriva banilor și a puterii PDL-iste, însă am învins. Colegii mei care au câștigat votul concetățenilor lor au demonstrat încă o dată că încrederea oamenilor se câștigă prin profesionalism, seriozitate și omenie, nicidecum prin bani.  Oamenii nu pot fi nici mințiți cu promisiuni nefondate și nici cumpărați. Pentru asta le mulțumesc tuturor locuitorilor județului care au oferit încredere USL și în special, mulțumesc localnicilor din Târnova, care s-au opus, prin votul lor, scandalurilor și mizeriilor PDL-iste”, susține Ciprian Luca.

Sursa: Observator.info

Autor: Observator ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro