Arad: Prefect fără proprietăţi, subprefect cu mai multe case, terenuri şi maşini
03.07.2012 ⋅ 0 comentarii
Prefectul de Arad, Cosmin Pribac, nu deţine nicio proprietate, conform declaraţiei de avere completată zilele trecute, în timp ce subprefectul Radu Stoian are mai multe case, terenuri, maşini şi bani în bancă, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit declaraţiilor de avere ale prefectului şi subprefectului de Arad, numiţi după venirea USL la guvernare, primul nu deţine nicio proprietate, respectiv nu are locuinţă, teren sau maşină, iar singurele venituri sunt cele din salarii, în timp ce subalternul său are numeroase proprietăţi.
Rubricile din declaraţia de avere a prefectului Cosmin Pribac sunt goale, cu excepţia celei referitoare la venituri. Aici, prefectul trece doar venituri din salarii, care într-un an au însumat 18.217 lei. Soţia demnitarului a câştigat într-un an 10.775 lei, iar alocaţia copilului a întregit venitul familiei cu 504 lei.
Prefectul a declarat corespondentului MEDIAFAX că locuieşte cu părinţii şi că nici el, şi nici soţia sa nu au proprietăţi.
Spre deosebire de şeful său, subprefectul Radu Stoian deţine numeroase proprietăţi. Acesta arată în declaraţia de avere că este proprietarul unor terenuri în localităţile Horia şi Vladimirescu, totalizând patru hectare, dobândite prin cumpărare sau schimb.
Stoian mai deţine o casă de 220 de metri pătraţi în Vladimirescu, pe care a cumpărat-o, dar în aceeaşi localitate a mai moştenit o casă de 200 de metri pătraţi. Mai deţine două apartamente în municipiul Arad, de câte 98 de metri pătraţi, unul dobândit prin donaţie, iar al doilea prin cumpărare.
Subprefectul este proprietarul a două autoturisme, unul fiind marca Audi A4, iar al doilea Mercedes, ambele fabricate în 2003.
Stoian a vândut în ultimul an un teren, unei firme, cu suma de 30.000 de euro, iar în contul său bancar are 18.000 de euro. Demnitarul notează în declaraţie şi o datorie bancară de 6.000 de euro, scadentă în 2014.
La capitolul venituri, Stoian arată că a câştigat într-un an la Prefectură 39.498 lei, iar din activitatea didactică la o universitate a mai câştigat 6.000 de lei.
La veniturile sale se adaugă cele ale soţiei, de aproximativ 36.000 de lei.
Sursa: Observator.info
Autor: Observator ⋅