* Lupta prostească, fără menajamente, fără scrupule, fără pauze, dintre Cotroceni și Victoria, Băsescu și Ponta/Antonescu, nu ține de foame

* În această dispută fără rost nevoile cetățeanului român nu încap în tablou

* Ce îi lipsește României, în acest moment, nu sunt politicienii zarvagii cu atitudine de iaurtgii pavlicheni

*Într-un scandal nu trebuie să îți demonstrezi competența, ci să strigi mai tare!

Lupta prostească, fără menajamente, fără scrupule, fără pauze, dintre Cotroceni și Victoria, Băsescu și Ponta/Antonescu, nu ține de foame. Și nici nu acoperă facturile de întreținere! Sigur, e paliptant să îi vezi sâsâind ca gâscanii călcați pe coadă, mugind ca bizonii tulburați, căscând ochii roșii de furie ca taurii stârniți în arenă de toreadori pentru care numai spectacolul contează. Numai că nu e suficient.
Măsura tuturor lucrurilor în politica noastră este puterea, nu omul. Așa se explică îndârjirea cu care premierul și președintele uită de tot și de toate când e să își dispute autoritatea funcției; etimologia și legitimitatea noțiunii de ”șef al statului” îi preocupă mai mult decât coșul zilnic ori subzistența întreprinderilor mici și mijlocii, iar industria grea e în ochii lor o bagatelă, confruntată cu disputa asupra celui care trebuie să ocupe scaunul vacant de la o reuniune fără miză la Bruxelles. Consecința este că, în timp ce ei își bandajează orgoliul rănit, jubilează la victorii episodice și sărbătoresc transfigurați orice înțepătură (de genul: ”Dottore, hăhăhă”, sau punerea la respect a Curții Constituționale) economia românească se lasă tot mai mult pe o rână și abia se mai târăște. De unde până ieri se discuta aprins dacă vor fi bani pentru salarii și pensii, dacă pot continua programele de stimulare a creditării, unde și cum se mai poate crea o brumă de locuri de muncă, de câteva săptămâni subiectele acestea au stat. E liniște în jurul lor. Și asta nu fiindcă s-ar fi rezolvat, ci pentru că celor care ar trebui să se preocupe de ele, pur și simplu, nu le mai pasă! De aceea liniște această deasă, grea, e alarmantă, ca momentul de suspans într-un film de groază în care știi că urmează scene terifiante...

Am impresia că încă și acum există lucruri elementare neînțelese de politicienii noștri. Ce este Guvernul? Este consiliul de administrație al statului – or, dacă acest consiliu nu abordează teme fundamentale ci se epuizează într-o concurență neproductivă între șefii săi, statul se prăbușește. Mecanismul acesta nu diferă mult de ceea ce se întâmplă într-o firmă privată: trebuie grijă, preocupare, îndemânare, atenție, pentru ca bilanțul contabil să rămână echilibrat. Numai că nu există acum la noi nici grijă, nici preocupare, nici atenție. Miniștri incompetenți sau cu competențe limitate sunt evaluați de parlamentari și mai proști. Șeful guvernului umblă de gât cu președintele statului, căutând fiecare să îl plesnească sub centură pe celălalt, de parcă asta ar fi marea performanță, de parcă asta ar aștepta populația, să vadă care dintre ei este mai șmecher și mai rezistent.

În această dispută fără rost nevoile cetățeanului român nu încap în tablou. Nu se dezbat temele fundamentale ale zilei, și nici cele de viitor: din ce ne gospodărim, din ce trăim, dacă pe cei care ar trebui să se ocupe de provizii și producție numai asta nu îi interesează?! Am spus la un moment dat că nu vrem să ne vindem țara. Iată că am ajuns să trăim din împrumuturi și sistemul acesta se perpetuează, pentru că noi nu mai producem valori adăugate consistente deloc! Produsul Intern Brut al României se sprijină mai mult pe impozite și taxe decât pe producție. Asta ar trebui să îi supere pe politicienii noștri, să îi întărâte, să îi deranjeze! Dar în agenda lor astea sunt bagatele și nu au loc...
Eu m-am săturat de conflictul politic, pentru că am impresia că nimănui nu-i arde de muncă. La fel ca în Grecia, oamenii stau pironiți în fața televizorului și dezbat replicile acide ale politicienilor, care politicieni, la rândul lor, în loc să își facă treaba, fac scandal, pentru că le este mai la îndemână. Într-un scandal nu trebuie să îți demonstrezi competența, ci să strigi mai tare!

Ce îi lipsește României, în acest moment, nu sunt politicienii zarvagii cu atitudine de iaurtgii pavlicheni. Ne lipsește strategia de viitor, ne lipsesc banii, ne lipsesc liderii care să ne strunească în direcția potrivită. Produsul Intern Brut, motorul statului, nu se poate forma din 600 de lei/lună plus bonuri de masă, primite de români la benzile de montaj ale străinilor, unde ai noștri dau din mâini și din picioare și se gândesc la cine știe ce aiureli. În zonele industriale ale României, de la periferia marilor orașe, aproape că nu se realizează profit, pentru ca firmele străine să nu plătească impozitul aferent. Cu toate acestea nu există nicio măsură concretă, coerentă, de stimulare a industriei românești, a acelor investitori care creează valori la noi acasă și nu duc banii în străinătate, ci îi reinvestesc tot aici. Politicienii noștri se raportează la ei, în cel mai bun caz, cu indiferență, dacă nu cu dispreț, iar asta le denotă dimensiunea măruntă și gândirea îngustă. Mă gândesc, uneori, că ei cultivă calculat scandalul, să nu aibă timp să lucreze, să performeze, să aibă tot timpul la îndemână o scuză pentru incapacitatea lor: ”Aș fi făcut, aș fi dres, dar eram prins cu altele...” În lipsa unei viziuni economice, PIB-ul nostru nu este fundamentat pe crearea de valoare internă care să rămână aici. Țara noastră ar trebui să producă un PIB de aprox. 250 de miliarde de euro ca să ajungem la media europeană, în contextul în care acum avem 135 de miliarde și o creștere prognozată, în cel mai bun caz, la 1,5% pe an. În cât timp vom ajunge să ne echilibrăm, și prin ce mijloace? Aceste întrebări ar trebui să îi frământe pe berbecii politici, nu cum să spargă ușa unui palat, Cotroceni sau Victoria, și să îl scoată în șuturi de acolo pe locatar, să îl calce în picioare la oră de maximă audiență la TV, să scrâșnească din dinți ca bașibuzucii însetați de sânge. Astea sunt chestiuni marginale, dar la noi au ajuns să consume toată energia, toate resursele, tot timpul! Cum spun, lupta prostească, fără menajamente, fără scrupule, fără pauze, dintre Cotroceni și Victoria, Băsescu și Ponta/Antonescu, nu ține de foame. Și nici nu acoperă facturile de întreținere! Dar de ceea ce ține de foame nu ne preocupăm, în virtutea filosofiei populare românești că o fi ea, cumva, și viața, doar mai rău să nu fie. Mă tem însă că ne îndreptăm spre mult, mult mai rău!

Gabriel Liiceanu scria, deunăzi, un articol în care le cerea politicienilor să ne lase și pe noi să jucăm. Merg mai departe: eu le cer să ne lase să trăim!

Sursa: Observator.info