Local

Poliţia Rom?nă: Capturarea ţigărilor de contrabandă de joi, de la Arad, una dintre cele mai mari

06.07.2012 ⋅ 0 comentarii

Ţigările de contrabandă confiscate joi reprezintă una dintre cele mai mari capturi, în acest caz fiind solicitate autorităţilor judiciare din ţări comunicate şi non-comunitare informaţii privind tranzitele şi exporturile mărfii, care au fost plasate în state vest-europene, preponderent în Anglia.

O grupare de contrabandişti de ţigări a fost anihilată, în urma unei ample acţiuni a anchetatorilor de crimă organizată, care au făcut, joi, 12 percheziţii domiciliare în Constanţa, Zona Liberă Agigea, Zona Liberă Curtici -Arad, Bucureşti şi Arad, unde au fost găsite 60 milioane de ţigarete.

Poliţia Română, precizează, într-un comunicat remis agenţiei MEDIAFAX, că aceasta este una dintre cele mai mari capturi de contrabandă.
Procurori din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) - Serviciul Teritorial Constanţa, împreună cu poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Porturi Maritime, au procedat la destructurarea unui grup infracţional organizat care, în perioada 2011 - 2012, a desfăşurat operaţiuni de tranzit şi achiziţie/vânzare de ţigări în zonele libere Agigea şi Curtici - Arad prin folosirea frauduloasă a unei societăţi comerciale cu sediul în Bucureşti, prin falsificarea semnăturii administratorului acesteia, scopul urmărit fiind acela de obţinere de beneficii financiare majore prin sustragerea de la plata impozitelor şi taxelor la bugetul de stat ca urmare a ascunderii sursei impozabile şi înregistrării de operaţiuni comerciale fictive.

Joi, 5 iulie 2012, procurorii DIICOT au efectuat 12 percheziţii domiciliare în Constanţa, Zona Liberă Agigea, Zona Liberă Curtici - Arad, Bucureşti şi Arad urmărindu-se identificarea documentelor falsificate de membrii grupului a documentelor contabile ale societăţilor implicate în valorificarea ţigărilor şi a ştampilelor societăţii folosite fraudulos.

Cu aceasta ocazie au fost descoperite aproximativ 60 milioane de ţigarete.

Valoarea totală a ţigărilor găsite în depozitele celor două zone libere, cu a celor deja tranzacţionate în perioada 2011-2012, se ridică la cinci milioane de euro.

Poliţia Română precizează că ţigările erau au fost achiziţionate de la firme off-shore din diferite zone ale globului şi urmau să fie vândute, prin sistemul carusel, altor firme off- shore.

Conform datelor înscrise în documentele verificate, ţigările ajungeau la frontiera externă a Uniunii Europene, şi de acolo spre ţări non-comunitare. În realitate, ţigările erau exportate în mod fictiv, ele fiind plasate pe piaţa neagră a ţărilor vest-europene, preponderent a Marii Britanii.

În acest dosar s-au cerut şi primit, de la autorităţile judiciare din ţări comunitare şi non-comunitare, date şi informaţii referitoare la tranzitele şi exporturile de ţigări efectuate de către membrii acestui grup infracţional. Un sprijin real s-a primit din partea autorităţilor de aplicare a legii din Marea Britanie.

Pe plan intern s-a cooperat, pentru documentarea activităţilor infracţionale, cu DGIPI şi SRI.

Autorităţile au instituit sechestru asigurator asupra a 18 imobile, aparţinând unui număr de trei membri ai grupului, scopul fiind acela de recuperare a prejudiciului cauzat bugetului de stat prin comiterea infracţiunilor prevăzute de Legea 241/2005.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunilor infracţiunile prev. de art. 7 din Legea 39/2003 (constituirea unui grup infracţional organizat), art. 9 lit. a şi c din Legea 241/2005(ascunderea sursei impozabile şi respectiv înregistrarea de operaţiuni şi cheltuieli fictive în contabilitatea societăţilor care au achiziţionat ţigările) şi art. 273 din Legea 86/2006 (prezentarea de documente comerciale falsificate la autoritatea vamală, reţinându-se diferite forme de participare din partea membrilor grupului).

Sursa: Observator.info

Autor: Observator ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro