Local

Susţinătorii lui Băsescu de la Arad au mărşăluit prin oraş, iar oponenţii au renunţat la protest

06.07.2012 ⋅ 0 comentarii

Susţinătorii lui Traian Băsescu adunaţi, joi seară, în faţa Palatului Administrativ din Arad, au pornit într-u marş pe străzile oraşului, ceea ce i-a determinat pe oponenţii şefului statului, care protestau în acelaşi loc, să renunţe la acţiune, transmite corespondentul MEDIAFAX.

În faţa Palatului Administrativ din Arad s-au adunat în cele din urmă peste o sută de susţinători ai lui Traian Băsescu, mulţi membri ai PDL. Aceştia erau despărţiţi de un cordon de jandarmi de a doua tabără de manifestanţi, care protesta faţă de şeful statului.

După ce s-au provocat reciproc aproximativ o jumătate de oră, taberele de manifestanţi s-au despărţit pentru că susţinătorii lui Băsescu au decis să plece într-un marş pe străzile oraşului.

"Am preferat să nu ne lăsăm provocaţi pentru că e păcat să ajungem la un conflict şi să ne facem re râs", a spus un manifestant din tabăra pro-Băsescu.

"Ne-au plagiat pentru că au ieşit în stradă la două ore după ce am venit noi", a spus un manifestant din grupul care scanda împotriva şefului statului.

În marşul lor prin oraş, susţinătorii lui Băsescu s-au oprit în faţa bustului din bronz al lui Corneliu Coposu, din Parcul Pădurice, iar după o oră s-au întors pe platoul din faţa Palatului Administrativ, unde nu se mai găsea tabăra adversă, care a preferat să renunţe la acţiune la zece minute după ce susţinătorii preşedintelui au pornit în marş.

Manifestarea de susţinere a şefului statului şi de condamnare a acţiunilor politice ale USL din ultimele zile s-a încheiat cu puţin timp înaintea orei 22.00.

Două mitinguri - unul contra şi unul de susţinere a preşedintelui Traian Băsescu - s-au desfăşurat, joi seară, laArad, la un moment dat între participanţii din cele două tabere izbucnind un conflict care a fost aplanat de jandarmi.

În faţa Palatului Administrativ, s-au adunat, începând de la ora 18.00, aproximativ 15 persoane, care au protestat faţă de preşedintele Traian Băsescu, unele dintre ele fiind aceleaşi care au praticipat şi la protestele din iarnă, la adresa Guvernului Boc de la acea vreme şi a şefului statului.

Aceşti protestatari au venit cu pancarte şi au scandat împotriva lui Băsescu şi a primarului din Arad, Gheorghe Falcă (PDL): "Falcă, nu uita, puşcăria-i vila ta", "Jos Băsescu".

În acelaşi loc, în jurul orei 20.00, au venit peste 50 de susţinători ai şefului statului, cei mai mulţi participând şi la protestul de miercuri seară. În acest grup erau mulţi membri ai Organizaţiei de Tineret a PDL, care aveau pancarte cu mesaje precum: "Democraţia e în stradă", "Platon şi Aristotel l-au plagiat pe Viorel", "Cine fură azi un bou, mâine-l numeri ou cu ou", "Anti-dottore". Acest grup a scandat: "Jos Ponta", "Jos Guvernul", "Ponta şi cu Antonescu pot să-l pupe pe Băsescu", iar la un moment dat unii dintre susţinătorii lui Băsescu au intrat cu pancarte printre manifestanţii grupării opuse, încercând să îi acopere, moment în care între părţi a izbucnit un conflict.

Astfel, mai mulţi manifestanţi s-au înjurat între ei şi s-au îmbrâncit, iar pentru aplanarea conflictului au intervenit jandarmii, care erau pregătiţi în spatele Palatului Administrativ, în două microbuze.

Ambele acţiuni au fost anunţate presei de miercuri seară şi au fost promovate pe reţelele de socializare.

La Arad, a avut loc şi miercuri seară o acţiune antiguvernamentală şi anti-USL, la care au participat peste 30 de persoane.

Sursa: Observator.info

Autor: Observator ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro