Local

Mihai Răzvan Ungureanu, huiduit la Arad

16.07.2012 ⋅ 0 comentarii

Fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu a fost huiduit, duminică seară, când a ajuns în faţa Palatului Culturii din Arad, unde se întâlneşte la ora transmiterii acestei ştiri cu simpatizanţi ai Iniţiativei Civice de Centru-Dreapta. Un grup format din aproximativ 15 persoane, aceleaşi care au participat şi la protestele anti-Băsescu din ultimele zile, l-a huiduit pe Ungureanu în momentul în care a ajuns la Palatul Cultural din Arad. Manifestanţii aveau pancarte cu mesaje precum: "MeReU trădător", "Vrem schimbare", "Jos Băsescu" sau "MRU, nu te vrem!" şi îl huiduiau pe fostul premier, strigând "Jos mafia", "Jos Băsescu". În acest timp, susţinătorii lui Ungureanu îl aplaudau şi îi strigau numele, dar şi pe al preşedintelui suspendat Traian Băsescu. Înconjurat de jandarmi, Ungureanu s-a oprit pe scările Palatului Culturii pentru a vorbi cu protestatarii, iar aceştia i-au reproşat că a făcut "traiseism politic". "Nu am plecat la alt partid, am plecat doar din PNL", le-a răspuns Ungureanu, care le-a spus manifestanţilor că cel mai democratic mod de a-şi exprima nemulţumirile este votul. La finalul discuţiei cu fostul premier, protestatarii i-au mulţumit că s-a oprit şi nu au mai scandat împotriva sa, ci doar împotriva lui Băsescu şi a corupţiei, iar după zece minute au plecat.

Ungureanu a fost aşteptat în Palatul Culturii din Arad de sute de simpatizanţi, mulţi membri PDL, între care primarul Gheorghe Falcă, care l-a însoţit duminică în vizita prin Arad.

Sursa: Observator.info

Autor: Observator ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro