Un autocar cu zeci de rom?ni care veneau din Olanda, răsturnat ?n apropiere de vama Nădlac. Un om a murit şi 20 sunt răniţi
16.07.2012 ⋅ 0 comentarii
Un autocar cu zeci de pasageri s-a răsturnat, duminică după-amiază, în apropiere de vama arădeană Nădlac, la faţa locului deplasându-se mai multe echipaje SMURD şi poliţişti. O persoană a murit în urma accidentului, au precizat reprezentanţi ai Poliţiei Judeţene Arad
UPDATE 18:15 - 26 de răniţi au ajuns la Spitalul Judeţean Arad
Managerul Spitalului Judeţean Arad, Teodora Olariu, a declarat că la Unitatea de Primire Urgenţe au ajuns 26 de răniţi, în timp ce unul a primit îngrijiri la locul accidentului.
"Toţi pacienţii sosiţi sunt stabili hemodinamic, iar vieţile nu le sunt puse în pericol. Primesc tratament şi continuăm investigaţiile medicale. În general, rănile suferite sunt traumatisme toracice, craniene şi fracturi", a declarat Olariu.
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Arad, Lorena Radu, a declarat că în autocar se aflau 42 de pasageri şi trei şoferi.
Între pasageri erau un bebeluş şi un copil de nouă ani, care nu au păţit nimic. Dintre şoferi, doar cel care conducea în momentul accidentului a fost rănit şi transportat la spital.
"Pasagerii care nu sunt răniţi au fost preluaţi de un alt autocar şi aşteaptă plecarea spre destinaţii, care sunt mai multe localităţi din ţară", a declarat, la rândul său, şeful Poliţiei Nădlac, Ştefan Troiac.
UPDATE 17:00 - O persoană a murit în urma accidentului, au precizat reprezentanţi ai Poliţiei Judeţene Arad, după ce iniţial au anunţat că ar fi fost vorba despre două decese.
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Arad, Lorena Radu, a declarat că un pasager din autocar a murit, fiind vorba de o femeie, în timp ce numărul răniţilor este de aproximativ 20.
"Informaţiile primite iniţial de pe teren de la colegi au fost eronate. Până acum a fost declarat un deces, o pasageră", a declarat Lorena Radu.
Referitor la cauzele accidentului, Lorena Radu a declarat că "şoferul nu a adaptat viteza la condiţiile de drum alunecos" şi a intrat în derapaj într-o curbă, autocarul răsturnându-se pe marginea drumului.
Pasagerii care nu au fost răniţi sunt în continuare la faţa locului, urmând să fie preluaţi de un alt autocar pentru a fi duşi la destinaţii.
Poliţiştii afirmă că aceştia urmau să ajungă în alte judeţe ale ţării.
UPDATE 16:40 - Pasagerii erau turişti români şi se întorceau din vacanţă, din Olanda, a declarat primarul oraşului Nădlac, Vasile Ciceac.
Din cauza numărului mare de persoane rănite, conducerea Spitalului Judeţean Arad a chemat medici de acasă.
"Am solicitat toţi medicii de urgenţă de acasă, am dublat gărzile pe blocul operator şi serviciul de urgenţă. Aşteptăm răniţii, care sunt pe drum", a declarat directorul Spitalului Judeţean Arad, Teodora Olariu.
Conform sursei citate, medicii de pe ambulanţe au raportat că răniţii au suferit fracturi deschise şi traumatisme craniene şi ale organelor interne, cel puţin doi pasageri fiind în stare gravă.
UPDATE 16:10 - Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Arad, Lorena Radu, echipele de prim-ajutor au găsit la locul accidentului aproximativ 20 de răniţi şi cel puţin doi decedaţi.
Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Arad au precizat că în autocar se aflau aproximativ 50 de persoane.
Conform sursei citate, autocarul a intrat în ţară prin Nădlac şi se deplasa spre municipiul Arad, pe DN 7, iar, la un moment dat, şoferul a pierdut controlul volanului cel mai probabil din cauza carosabilului umed, după ploaie.
Autocarul a derapat şi s-a răsturnat pe marginea drumului.
Reprezentanţii Infotrafic au precizat că, potrivit primelor informaţii, şoferul autocarului nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, traficul rutier fiind blocat complet în zonă şi nu sunt rute ocolitoare.
La faţa locului s-au deplasat aproximativ 15 ambulanţe, cinci echipaje SMURD şi echipaje de descarcerare.
Răniţii vor fi duşi la Spitalul Judeţean Arad.
Potrivit reprezentanţilor Prefecturii Arad, la locul accidentului a fost solicitat să intervină un elicopter SMURD care să transporte doi răniţi aflaţi în stare gravă.
Martorii în trafic au anunţat la 112 că un autocar cu zeci de pasageri s-a răsturnat pe DN 7, în apropiere de vama arădeană Nădlac, existând mai mulţi morţi şi răniţi.
Sursa: Observator.info
Autor: mediafax.ro ⋅