PDL, avalanşă de minciuni şi dezinformări
19.07.2012 ⋅ 0 comentarii
USL Arad condamnă avalanşa de minciuni şi dezinformări prin care PDL încearcă să îi inducă în eroare pe arădeni. „Am observat că PDL Arad şi foştii reprezentanţi ai acestui partid în Guvern nu spun adevărul despre corupţia constatată de organismele europene în licitarea şi finanţarea unui tronson al autostrăzii Nădlac – Arad. Acolo este o problemă de corupţie, nu un litigiu între două firme. Iar în ceea ce priveşte firmele, trebuie spus că este vorba despre regii asfaltului, protejaţi de PDL şi Traian Băsescu. O mare minciună este legată de faptul că Guvernul USL ar da bani altor regiuni, nu celor din vestul ţării. Le reamintesc arădenilor că o prioritate a programului de guvernare USL este continuarea autostrăzii Nădlac – Bucureşti, în prezent se lucrează la tronsoanele Timişoara – Lugoj şi Lugoj – Deva. La finalizarea acestora, traficul de pe Valea Mureşului va fi decongestionat. De fapt, cei care propagă aceste minciuni sunt cei care s-au îmbogăţit de pe urma licitaţiilor la autostradă şi au tot interesul să ascundă faptele de corupţie. O altă manipulare este legată de acuzele aduse USL pentru devalorizarea leului. Sunt de făcut aici două observaţii: în primul rând BNR, nu Guvernul se ocupă de stabilitatea monedei naţionale. În al doilea rând, turbulenţele datorate instabilităţii politice trebuie să şi le asume Traian Băsescu, nu USL. Românii înţeleg că Traian Băsescu nu a lăsat Guvernul să lucreze, el este cel care a generat un blocaj instituţional, pe care doar electoratul îl poate rezolva, democratic, prin vot” a spus Dorel Căprar, co-preşedinte USL Arad.
Sursa: Observator.info
Autor: Observator ⋅