Aradul e uitat de Ponta? Premierul a discutat la Oradea despre modernizarea aeroportului, un pasaj suprateran şi CET
25.07.2012 ⋅ 0 comentarii
Premierul Victor Ponta a discutat cu autorităţile locale, la Oradea, despre trei proiecte importante pentru oraş - modernizarea aeroportului, trecerea CET II în administrarea municipalităţii şi finanţarea unui pasaj suprateran la ieşirea spre Arad, transmite corespondentul MEDIAFAX. Premierul Victor Ponta a ajuns, marţi seară, pe Aeroportul din Oradea, el declarând ulterior că a discutat cu primarul Ilie Bolojan, cu prefectul Claudiu Pop şi cu vicepreşedintele Consiliului Judeţean Alexandru Kiss despre cele trei proiecte prioritare pentru Oradea: modernizarea aeroportului, şoseaua de centură şi CET-ul dezafectat. Ponta a plecat apoi la sensul giratoriu care leagă Calea Aradului de şoseaua de centură, unde municipalitatea va construi unul dintre cele două pasaje supraterane.
"Toate cele trei proiecte pe care mi le-au prezentat şi domnul primar şi conducerea Consiliului Judeţean cred că sunt proiecte importante pentru oraş şi pentru zonă şi atunci trebuie sprijinite. Ministrul Transporturilor de aceea a fost cu mine, să vedem cum facem finanţarea pentru aeroport. Ceea ce putem să facem fără bani este să dăm acel CET (CET II - n.r.) dezafectat, şi vi-l dăm cu mare drag, fiindcă aici sunt oameni gospodari şi pot să îl administreze mult mai bine decât ministerul de la Bucureşti, şi trei - pentru pasaj (pasajul suprateran care se va construi peste sensul giratoriu din Calea Aradului - n.r.) să dăm nişte avansuri să se facă licitaţie, după care în 2013 să asigurăm şi finanţarea", a declarat Ponta. După ce a studiat planul şoselei de centură executată de firma Selina, Ponta urma să meargă să vadă zona CET II - aflată în subordinea Ministerului Economiei, dar întrucât era în întârziere a renunţat la vizită. "M-aţi convins", a spus el, după care a urcat în maşină şi a pornit spre Primăria Oradea, pentru a se întâlni cu reprezentanţi USL. Ulterior, Ponta a ajuns la mitingul USL din Piaţa Independenţei.
Sursa: Observator.info
Autor: Observator ⋅