Premieră revoluționară pentru industria rom?nească: Imperio!
31.07.2012 ⋅ 0 comentarii
* În Europa avem prea puțin ambasadori activi, cu excepția unor sportivi și a mașinilor Dacia, care au împânzit continentul.
*Cred că povestea de succes de la Mioveni se va repeta la Arad
*Fabrica de vagoane de la Arad a trecut cu bine de primul an al crizei, de al doilea și de al treilea, iar în al patrulea are, iată, gata de lansare, un produs care va asalta Europa
* Aradul, România, intră pe harta constructorilor de tramvaie de elită la nivel mondial
* Dacă aș putea, aș sparge pe caroseria lui o sticlă de șampanie; rezistă, pentru că e făcută din cele mai bune materiale!
La București a fost prezentat lumii bune primul tramvai românesc cu podeaua 100% joasă. Ce înseamnă asta? Că industria românească aruncă pe piață, în vreme de maximă austeritate, un produs nou, de standard internațional, un produs despre care se va vorbi mult în următoarea perioadă.
Tramvaiul este fabricat la Arad și la București, de către compania Astra. Este un produs revoluționar, dacă ținem cont de faptul că are cel mai scăzut consum de energie din lume. Astăzi, când principala condiție a fiabilității îl reprezintă cheltuielile cât mai scăzute de exploatare și întreținere, coroborate cu un aspect comercial modern, tramvaiul Imperio va aduce, neîndoios, un succes pentru imaginea statului român.
Avem nevoie de astfel de succese! În Europa avem prea puțin ambasadori activi, cu excepția unor sportivi și a mașinilor Dacia, care au împânzit continentul. Ei bine, cred că povestea de succes de la Mioveni se va repeta la Arad. Și, în calitate de arădeni și de români, vom mângâia cu privirea, în capitalele și orașele unde vom pleca în vacanțe, produse exploatate la capacitate maximă, produse de masă, realizate chiar pe strada noastră, în cartierul nostru, în orașul în care trăim, în țara de unde venim. Nu știu alții cum sunt, dar pe mine un astfel de sentiment mă umple de energie pozitivă pentru o zi întreagă: să vezi că avem și părți foarte bune, că suntem și apreciați, că europenii circumspecți sunt copleșiți de rezultatul muncii noastre!
România are potențial, iar fabrica de la Arad demonstrează lucrul acesta. Desigur, a fost nevoie și de un management adecvat, iar în cazul acesta intențiile bune s-au întâlnit cu gândirea economică corectă. Așa se face că fabrica de vagoane de la Arad a trecut cu bine de primul an al crizei, de al doilea și de al treilea, iar în al patrulea are, iată, gata de lansare, un produs care va asalta Europa și care va fi poate unul dintre principalele puncte de atracție ale târgului de specialitate din luna septembrie, de la Berlin.
L-am auzit vorbind, deunăzi, pe Daniel Dăianu despre nevoia relansării industriei românești. În condițiile în care Europa redescoperă industria și o încurajează producția cu tot ce îi stă în putință, România trebuie să se alinieze la acest curent. Nu avem o altă șansă! Oamenii de afaceri trebuie prețuiți iar afacerile lor susținute de către stat, altminteri nu ne vom echilibra niciodată. În lipsa unor măsuri coerente pentru sprijinirea antreprenorilor și a producției industriale, riscăm să ne transformăm în colonie economică și să depindem exclusiv de capriciile și interesele occidentului. Avem nevoie de puncte tari, iar industria poate fi una dintre ele! Tramvaiul acesta nou, realizat după cele mai noi și performante tehnologii, poate fi una dintre ele! Pentru asta, însă, desigur, este nevoie de gândire economică la nivelul conducerii statului, este nevoie de recunoașterea potențialului produselor românești și susținerea lor în competiția cu mărfurile din import.
Discutăm adesea despre modelele europene de dezvoltare. Sunt simple: Franța susține produsele franțuzești, Germania susține produsele nemțești, Italia pe cele italiene, Anglia pe cele engleze, Polonia pe cele poloneze. Numai noi suntem tentați să strâmbăm din nas când vorbim spre cele românești. Această mentalitate (meteahnă, i-aș zice) trebuie să se schimbe grabnic! Guvernul trebuie să dea un semnal că în licitațiile românești marfa românească are prioritate – așa cum se întâmplă peste tot în lume cu bunurile naționale. Nu este vorba despre reinventarea roții, nici despre favorizarea neloială a unui producător autohton în comparație cu unul străin. E, pur și simplu, o intrare în normalitate; în normalitatea în care trăiesc toți cei din jurul nostru, la care ne raportăm ca la niște modele!
Tramvaiul românesc lansat la București este o bijuterie a industriei românești. A început să fie fabricat sub licență Siemens, dar i-a depășit pe cei de la Siemens, așa cum a depășit, de altfel, și așteptările inițiale. Arată bine, merge bine, este ieftin și lesne de întreținut. Întrevăd aici o nouă poveste de succes a industriei noastre, dacă cei care realizează acest tramvai îl vor ști promova la fel de agresiv cum și-au promovat piteștenii mașina populară, iar statul român va fi la fel de pozitiv și va susține la fel de intens și această ramură industrială nouă ca și pe cea a construcțiilor de mașini. Aici este cheia întregii probleme. Aradul, România, intră pe harta constructorilor de tramvaie de elită la nivel mondial. Nu este prea mult spus, chiar dacă unora li se pare incredibil. Să nu uităm că în această companie arădeană, care acum iese în lume cu tramvaiul Imperio, au fost fabricate într-o vreme celebrele taxiuri londoneze, apoi avioane, apoi trenuri pentru Africa și Asia. Și toate, la vremea lor, păreau incredibile și revoluționare. Și toate, la vremea lor, s-au impus în lume și au făcut istorie, au dus numele bun al Aradului, al României, în lumea cea mai bună.
Nu știu cum se spune când se lansează pe șină un tramvai. Voi spune însă, cu o expresie marinărească consacrată, „vânt bun din pupa”! Dacă aș putea, aș sparge pe caroseria lui o sticlă de șampanie; rezistă, pentru că e făcută din cele mai bune materiale!
Sursa: Observator.info
Autor: Observator ⋅