Discutăm astăzi despre campania de înscriere la Universitatea de Stat din Arad, Universitatea „Aurel Vlaicu”. De această dată vorbim despre o campanie pentru propăşirea spirituală şi intelectuală a tinerilor absolvenţi de liceu. Din păcat sunt tot mai puţini absolvenţi de învăţământ liceal cu diplomă de bacalaureat care să poată merge mai departe la nivel universitar. Abordăm acest subiect cu preşedintele Universităţii de Stat „Aurel Vlaicu” din Arad, doamna prof. univ. dr. Lizica Mihuţ.

Andrei Ando – Aş vrea să abordăm acest subiect foarte franc chiar de la început. A început perioada de înscriere la facultăţile din cadrul Universităţii „Aurel Vlaicu” din Arad . Care sunt primele impresii?  Numărul potenţialilor studenţi este în scădere, însă oferta este bogată.

Lizica Mihuţ – Au început deja înscrierile la Universitatea noastră. Acestea se desfăşoară la fel ca în anul precedent, în aceleaşi zile, la aceleaşi ore şi în acelaşi loc, adică la sediul Rectoratului Universităţii de pe B-dul Revoluţiei. Nu aş zice că s-au schimbat mult în procedura de admitere, criteriul de admitere rămâne tot media de la bacalaureat. Într-adevăr s-au modificat ofertele educaţionale ale Universităţii, avem deja în acest moment 71 de specializări, dintre care 23 sunt programe de master. Avem o paletă largă pentru doritori, pentru absolvenţii de anul acesta, dar nu numai. O paletă educaţională ce vizează deopotrivă o pregătire în domeniul ingineriei, de la mecanică la electrotehnică, la TCM, la automatizări, la textile până la ingineria alimentară, protecţia mediului, management şi inginerie în turism, agroturism, la biotehnologii. Pe de altă parte avem ştiinţele exacte cum ar fi matematica, informatica, să nu uităm nici Facultatea de Teologie cu specializarea de teologie pastorală, Facultatea de Ştiinţe Umaniste cu română, engleză, iar de anul acesta şi germană, jurnalistică, istorie, ştiinţe administrative, poliţie comunitară. Să reţinem şi Ştiinţele Economice cu specializări care merg de la contabilitate, informatică de gestiune, la finanţe -  bănci, la marketing, la management, informatică economică. Iată şase specializări pe ştiinţe economice care se adaugă celorlalte specializări din celelalte facultăţi, cum ar fi Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport, o facultate distinctă. Universitatea „Aurel Vlaicu” are nouă facultăţic are sunt conduse de tineri, însă se regăsesc toate vârstele în cadrul Universităţii noastre. Încă o specializare care s-a îmbogăţit anul acesta este Facultatea de Designe cu noua specializare, designe ambiental, care se adaugă la designe de produs, designe de publicitate, de grafică, de modă. În ţară sunt doar două facultăţi de Designe, una la Cluj şi facultatea noastră din Arad, care are o clădire cu o destinaţie specială. Spuneam şi despre designul de mobilă, studenţii pot face orice proiect de creativitate fie că este vorba despre mobilă, sau orice ce alt deziderat al clienţilor noştri care  iată pot veni spre noi cu comenzi privind ambientalul locuinţelor, peisagistica grădinilor şi orice fel de altă problemă de interes şi care fără îndoială se bucură de sprijinul creativ, original, surprinzător poate, al studenţilor şi al profesorilor noştri. Această clădire a Facultăţii de Design a fost proiectată de Miloş Cristea, care este după  părerea mea cel mai mare arhitect pe care l-a avut Aradul, în toate timpurile. Nu aş vrea să-i jignesc pe cei care sunt arhitecţi acum, dar Miloş Cristea a fost o personalitate excepţională care a gândit această clădire la modul absolut surprinzător. Clădirea are numai pereţi de sticlă şi mă bucur foarte mult că Facultatea de Design are acest sediu, cum de altfel mă bucur că Facultatea de Teologie are o clădire specială care în 1885 a fost făcută de arhitecţi cu destinaţia strictă pentru teologi. Chiar în testamentul clădirii se stipulează că este o clădire ridicată cu donaţii ale arădenilor  pentru Facultatea de Teologie. Ingineriile au altă zonă, ştiinţele exacte sunt chiar în centrul oraşului, Facultatea de Ştiinţe ale Educaţiei şi departamentul de pregătire a personalului didactic  este în spaţiul fostei Prefecturi a Aradului, acolo unde a avut loc şi adunarea pentru Unire. Aradul ar putea să fie mândru cu spaţiile pe care le-am construit singuri, spre deosebire de alte instituţii care au primit spaţii de la Primărie. În mod nedrept noi nu am primit spaţii, noi le-am cumpărat sau le deţinem pe o perioadă de timp, dar în acest moment Universitatea are un patrimoniu de 48. 554 de metri pătraţi. Vă daţi seama ce înseamnă o dezvoltare a unei instituţii de la 1700 de metri pătraţi, câţi aveam în anul 2000, până la 48.554 de metri pătraţi câţi avem acum. Sunt foarte amărâtă că în urmă cu câteva zile s-a lansat o broşură la Arad ,despre Aurel Vlaicu, este foarte bine că a apărut  aplaud iniţiativa de publicarea unei cărţi şi despre Vlaicu, cum aplaud apariţia tuturor cărţilor despre Arad, însă în această carte, Universitatea „Aurel Vlaicu” apare cu trei facultăţi şi cu 2000 de studenţi. Au luat datele de la început, dar nu se poate să publici în 2012 o carte, în care introduci o instituţie şi să nu ceri opinia acelei instituţii. Putea să ni se spună, dorim 20 de rânduri despre Universitatea „Aurel Vlaicu” şi noi dădeam cele 20 de rânduri, pentru că dacă această carte apare în 2012 ea nu are voie să vină cu informaţii din 2000 sau 2001. O instituţie care are nouă facultăţi nu poate să apară că are trei. Sunt foarte nemulţumită şi când am făcut această precizare mi s-a spus că este o carte de autor, că autorul semnează. Autorul nici măcar nu şi-a cerut scuze, nici măcar nu a spus că vrea să îndrepte această situaţie.

A.A. – Aşa oricine poate scrie absolut orice. Până la urmă o astfel de carte are valoare de document. Poate peste 50 sau 100 de ani o răsfoieşte cineva şi spune : domnule ce fel de Universitate este aceasta?

L.M. – Absolut. Şi nu e cazul să ajungem noi să ne lăudăm unii pe alţii, adică să venim cu o personalitate enciclopedică. Păi cine este enciclopedic astăzi, chiar şi în lume? Marile personalităţi enciclopedice sunt cele ale epocii luminilor, ale renaşterii. De la Iorga încoace România nu a mai avut personalitate enciclopedică. Adică să faci o lansare de carte cu o personalitate enciclopedică care a scris o broşură, şi culmea despre Universitatea „Aurel Vlaicu” şi cu informaţiile vechi… Nu vreau să supăr pe nimeni pentru că eu am stimă faţă de toată lumea. Eu ştiu ce greu se scrie o carte. Eu însămi am scris „Aradul teatral”, are 1500 de pagini şi nu am pretenţia că am epuizat tema. În 1500 de pagini eu recunosc că nu am epuizat, nu este exhaustivă abordarea istoriei teatrului arădean în context transilvănean. Ei bine nu se poate într-o broşură să-ţi arogi dreptul autorului de  a epuiza sau măcar de a pune în temă, fără să ceri o documentare minimă de la o instituţie. Doar câteva rânduri, doar un telefon şi noi îi puteam da informaţia la zi. Eu sunt supărată şi chiar sufăr la modul intelectual că o carte în 2012, unde este vorba despre Aurel Vlaicu, dă informaţii despre Universitatea noastră care nu sunt reale.

A.A.- Din păcate e tardivă supărarea, nu se mai poate rectifica.

L.M – Ba da. Vreau să-l invit pe colegul nostru  Cornel Pădurean şi pe cei de la istorie, să gândim o monografie Aurel Vlaicu, cu date despre Universitate şi să o publicăm anul viitor, în 2013, când se împlinesc 100 de ani de la trecerea în eternitate a lui Vlaicu.

A.A. -  Foarte frumos. Doamna rector, dumneavoastră puteţi să mă contraziceţi sau să mă combateţi cu argumente, dar după părerea mea atunci când spunem Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad spunem Lizica Mihuţ şi atunci când spunem Lizica Mihuţ spunem Universitatea „Aurel Vlaicu”.  Pentru că făceaţi  referire la acea dezvoltare, de la 1700 de metri pătraţi spaţii de învăţământ, la peste 48 de mii de metri pătraţi , având în vedere că din anul 2000 conduceţi această Universitate, doamna preşedinte sunteţi în măsură să faceţi o retrospectivă a principalelor sale momente din această perioadă. Şi înainte de a vă ruga să faceţi această retrospectivă, eu vă întreb, rămânând cantonaţi în această sferă a înscrierilor, care au fost de-a lungul timpului cele mai solicitate specializări, care a fost dinamica acestor specializări şi cum s-a modificat opţiunea viitorului student faţă de anul 2000?

L.M. – Vreau să vă spun că dacă Universitatea noastră s-a dezvoltat de la an la an, meritul este fără îndoială al colectivităţii academice. Sigur că nu pot să accept ideea de suprapunere a numelui meu cu cel al Universităţii, pentru că nimeni niciodată nu m-a auzit spunând că îmi arog vreun merit în toată dezvoltarea aceasta. Poate meritul pe care îl am este de a reuşi să coagulez întreaga activitate academică. Vă daţi seama dintr-o colectivitate academică, unde fiecare profesor are impresia că este genial, nu doar la noi, de la cei mici până la cei mari toţi profesorii din lume au impresia că lumea începe şi se termină cu disciplina pe care o predau, este o cutumă pe care ne-o asumăm cu toţii, ei bine într-o instituţie ca a noastră cu câteva sute de angajaţi sunt trei, patru care reclamă, dar care sunt foarte gălăgioşi. Nemulţumirile şi frustrările lor, pentru că nu au fost aleşi în funcţii de conducere, au fost speculate de concurenţă şi ei au vizibilitate, pentru că altminteri ei nu au vizibilitate în instituţie. Dar ei, cei trei, patru sunt oameni foarte serioşi. Eu nu am avut niciodată nicio discuţie cu ei, m-am înţeles foarte bine cu toţi şi am o relaţie foarte directă, adică ceea ce spun acum le spun şi lor, nu am nici un resentiment faţă de nimeni. Aceste persoane sunt foarte puţine, noi am reuşit să fim împreună, Universitatea noastră a reuşit să se plaseze, să facem specializări, să avem vizibilitate internaţională, să aducem tineri din străinătate, să-i promovăm pe cei mai buni arădeni pe care i-am invitat la noi. Foarte mulţi oameni politici, oameni cu vizibilitate materială, au vrut să aibă şi statutul de universitar. Nu aveau nevoie de bani, aveau nevoie de un titlu, de o onoare suplimentară. Noi am spus nu nonvalorilor, efectiv pot să spun cu mâna pe inimă că am angajat oameni în care eu am crezut, nu pe relaţii, nu pe pile, nu pe interese sau clientelă politică. Colegii mei sunt colegi în care cred, pe care îi stimez şi cu care am avut o relaţie foarte francă. Nu pot să-mi reproşez şi nu pot să le reproşez nimic colegilor mei. După 12 ani de conducere, acum sunt preşedintele consiliului academic, nu pot să spun că vreun coleg de al meu a fost ireverenţios în relaţia cu mine. Eu am venit cu măsuri foarte dure de dezvoltare a Universităţii, ce se întâmplă acum în Universităţile din România noi facem de trei, patru ani. Acum marea descoperire a acestor Universităţi este că trebuie să apropie învăţământul de  piaţa forţei de muncă, dar noi venim de mult cu această situaţie. Eu trebuie să le mulţumesc colegilor mei pentru că au acceptat strategia propusă. Noi am terminat anul trecut cu 35 de miliarde de lei, depozite, din punct de vedere al fondurilor, în timp ce în Universităţile din România fac coadă la Ministerul Educaţiei să ceară bani pentru Universitate, sau pentru salarii. Sunt Universităţi mari , de tradiţie care sunt în faza de creditare.

A.A. – Dumneavoastră spuneaţi cu doi, trei ani în urmă, că vor veni zile negre pentru anumite Universităţi.

L.M. – Am spus tot timpul că vor veni zile negre şi vreau să vă spun că acele zile negre încă nu au venit. Chiar îmi spunea un coleg de la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport că am fost dură, am fost rea cu ei când le-am spus că vin vremuri grele şi de-abia acum, când se află la înscrieri, înţelege că au venit acele vremuri grele. Şi lui i-am spus că vremurile grele încă nu au venit, ci vor veni, pentru că nu este firesc să se finanţeze la nesfârşit, să se autofinanţeze sau să se facă o campanie de publicitate, iar înscrierile la facultăţi să fie o urmare a acestei campanii de publicitate. Nu mai poţi să-i tromboneşti pe studenţi. Ei se informează, accesează internetul, se uită ce fac Universităţile din ţară, din străinătate. A venit o studentă la mine, care a terminat Colegiul „Ghiba Birta”, şi am rămas surprinsă  ştia absolut totul, specializările noastre, toate taxele. Mi-a şi spus că avem cele mai mici taxe din ţară, nici nu am ştiut acest lucru. Ştia că bursele sunt egale şi pentru studenţii bugetari şi pentru cei cu taxă. Ce credeţi că a venit să mă întrebe? A luat bacalaureatul cu media 9 şi a venit să mă întrebe  dacă are şanse să intre la Universitate, punând o singură opţiune. În formularul de înscriere poţi să optezi pentru mai multe specializări. I-am spus că în mod sigur are şanse, nu trebuie să meargă la o altă specializare. Mi-a spus că preferă să plătească o taxă de şcolarizare, dar vrea să urmeze unica specializare pe care şi-o doreşte. Potenţialii noştri studenţi vin şi ştiu deja ce au de făcut. Vor numai o anumită specializare, ştiu că ulterior au bursă şi se pot întreţine cu banii respectivi , mai mulţi decât taxa pe care trebuie să o predea în trei rate la Universitate.

A.A. – Doamna preşedinte, prin prisma rezultatelor la bacalaureat din ultimii doi ani, se vorbeşte de o degradare permanentă a calităţii liceenilor, despre faptul că nu mai citesc, că nu mai învaţă, că nu mai au aplecare către activităţile intelectuale. Dumneavoastră credeţi în această degradare a calităţii liceanului? Această degradare se transpune şi asupra studentului?

L.M. – Faţă de anii precedenţi, astăzi este o altă modalitate de existenţă, aşa cum alta va fi modalitatea noastră de a exista în anii viitori şi de aceea nu se pot compara generaţiile. Informaţia este fantastică astăzi, ea nu era în felul acesta în urmă cu câţiva ani,  accesul acesta la media, la internet, care înseamnă un mod superficial de abordare. Generaţia mea avea cartea, apoi treptat cartea a fost dublată de televiziune şi apoi a avut loc apariţia internetului prin intermediul căruia apar câteva milioane de informaţii pe secundă, la nivel mondial. Învăţământul nostru cred că are o mare deficienţă, în sensul că a dorit să adauge la programa existentă informaţiile noi care apar fără să se angajeze să renunţe la anumite informaţii. În primul rând ar trebui ca învăţământul românesc să câştige prin o aerisire a programei şcolare, un alt mod de abordare a planului de învăţământ. Nu-i putem face pe elevi academicieni din clasa I, îi lăsăm să devină academicieni la 40, 50 de ani, daca vor şi îşi asumă un asemenea risc. Să vii să le ceri aşa de mult, unii dintre ei învaţă până seara. Să nu uităm că trebuie să le lăsăm un spaţiu pentru timpul liber, pentru sport, pentru familie, pentru deplasări, pentru activităţile sociale în general. Fără îndoială învăţământul a pierdut prin faptul că a câştigat informaţii de toate felurile, dar posibilitatea de asimilare din partea elevilor sau a studenţilor nu a putut să crească. Avalanşa asta de informaţii care nu întotdeauna sunt sintetizate, a venit spre noi şi pur şi simplu ne-a tuşat, iar elevul care vede că nu poate să asimileze renunţă. Aş zice că nici profesorii nu sunt de vină şi nici elevii nu sunt de vină. De vină este sistemul care nu a avut profesionişti. De foarte multe ori promovarea este pe bază de dosar politic, de angajare politică, poate chiar de tupeu politic, poate de încrâncenarea în bătăliile politice, de serviciile şi interesele politice şi nu este o promovare pe valoare. Dacă s-ar întâmpla să se întâlnească valoarea profesională cu cea politică, şi se întâmplă acest lucru, sunt şi oameni politici  pe care îi stimez şi care au şi valoare intelectuală şi profesională, atunci este un lucru extraordinar. În învăţământ, cele două valori  nu s-au întâlnit de foarte multe ori şi chiar dacă s-au întâlnit, au fost atâţia miniştrii, numai eu de când sunt rector cred că au fost vreo nouă sau zece schimbaţi…Au fost oameni inteligenţi, noi am avut nişte miniştrii foarte buni în învăţământ  nu aş putea să spun că nici un ministru nu a fost ceea ce trebuia să fie.

A.A. – Dar nu au avut continuitate în proiectele lor, fiecare fiind cu viziunea proprie. Spuneaţi de acele personalităţi care se manifestă tranşant în mediul academic…

L.M.  – Practic ei nu au avut când să se manifeste, pentru că în momentul când începea o reformă, venea altul şi o lua de la început, pentru că ei veneau cu un program politic care îi determina să se mişte într-o anumită limită. Dar dacă s-ar face o reaşezare a programei, dacă s-ar veni cu un alt discurs pentru învăţământ ar fi foarte bine. Şi profesorilor,  la întâlnirile noastre cu colegii, le spun că ei trebuie să predea pentru 2012. Pentru studenţii din 2012 ei trebuie să aibă o abordare la zi. Dacă mă gândesc că le predau materia pe care am făcut-o acum 10 ani, ar fi regretabil. Eu mă bucur că am revenit la catedră. Este extraordinar să fi profesor. Este o calitate formidabilă. 

Sursa: Observator.info