Local

Noile proiecte ale Asociaţei EDUCATIO

03.08.2012 ⋅ 0 comentarii

Asociația EDUCATIO a primit recent aprobarea pentru a derula în perioada următoare două proiecte noi. Acestea au  fost prezentate joi, 2 august, în sala mică de conferințe a Consiliului Județean Arad, de președintele Asociaţiei EDUCATIO, Paul Albu, și Casandra Boldor, vicepreședinte.

Primul dintre ele, intitulat „Susţinerea utilizării TIC pentru ASOCIAŢIA EDUCATIO”, este finanţat de către Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, în calitate de Organism Intermediar, în numele şi pentru Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Operaţional Sectorial „Creşterea Competitvităţii Economice”.

Valoarea totală a proiectului este de 123.924,36 lei, din care 92.377,05 lei reprezintă suma nerambursabilă din fonduri publice. Perioada de implementare a proiectului este de 3 luni şi reprezintă intervalul de timp în care beneficiarul trebuie să finalizeze toate activităţile proiectului, iar durata contractului rămâne în vigoare timp de 5 ani de la data închiderii oficiale a POS CCE.

Cel de-al doilea proiect, cu numele de „Rainbow”, a fost căştigat pe o linie de finanţare europeană prin Programul Tineret în Acţiune. Proiectul are o durată de implementare de 6 luni, timp în care cei 4 voluntari străini se vor ocupa în special de activităţi educative nonformale cu copii de la Centrul „Curcubeul”. De asemenea, se vor implica și în alte inițiative din comunitatea locală, atât în cadrul Centrului Județean de Voluntariat Arad, cât și ale partenerilor Asociației Educatio. Aceștia provin din spațiul european, prin intermediul unor ONG-uri care au semnat un acord de parteneriat pentru acest proiect. Voluntarii vor fi din următoarele țări: Portugalia, Letonia, Suedia, Germania. Valoarea totală a proiectului este de 24.728,85 euro.

„Aceste proiecte au fost câștigate datorită efortului depus de Asociația Educatio și colaboratorilor săi. Sperăm într-o bună derulare a acestora”, a declarat Paul Albu, președintele Asociației Educatio.

Sursa: Observator.info

Autor: Observator ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro