A doua sesiune a Programului Rabla 2012 pentru persoane fizice ?ncepe miercuri
07.08.2012 ⋅ 0 comentarii
A doua sesiune a Programului Rabla 2012 pentru persoanele fizice începe miercuri, bugetul alocat de Administraţia Fondului pentru Mediu fiind de 57 de milioane de lei , care permite scoaterea din uz a 15.000 de autoturisme mai vechi de de 10 ani, au anunţat reprezentanţii Ministerului Mediului, citaţi de Mediafax.
Cele 15.000 de tichete vor fi repartizate începând de miercuri către colectori, iar persoanele fizice care deţin maşini mai vechi de zece ani se pot dresa firmelor colectoare, începând cu aceeaşi dată, în vederea casării acestor autoturisme.
Reprezentanţii ministerului au precizat că sesiunea pentru persoanele juridice se află în etapa de depunere a dosarelor, care se desfăşoară în perioada 23 aprilie - 31 august.
Ca şi în 2010 şi 2011, cuantumul primei de casare este 3.800 de lei, fiind exprimată printr-un tichet cu valoare nominală. De asemenea, pentru achiziţionarea unui autovehicul nou pot fi utilizate cel mult trei tichete valorice.
Prin Programul Rabla au fost casate în 2012 un număr de 25.964 de autoturisme mai vechi de 10 ani. În cadrul primei sesiuni a programului au fost achiziţionate 8.006 maşini, dintre care 3.661 de producţie autohtonă.
Ministrul Mediului, Rovana Plumb, anunţa, în 18 iunie, că până la sfârşitul lunii iunie va fi suplimentat cu 15.000 numărul tichetelor din programul "Rabla", cu o valoare totală de 57 de milioane de lei.
Totodată, ministrul preciza că programul "Rabla" va continua, întrucât se consideră că acesta este în sprijinul cetăţenilor, iar după rectificarea bugetară vor mai fi puse pe piaţă alte 15.000 de tichete.
Sursa: Observator.info
Autor: antena3.ro ⋅