Local

Se demolează stadionul UTA! Primăria vrea să construiască acolo un alt stadion!

07.08.2012 ⋅ 0 comentarii

După mai multe arene demolate (CFR, Strungul), iată că acum se și construiește un stadion de fotbal la Arad. Lucrările la stadionul realizat conform standardelor UEFA. Valoarea proiectului este de aproximativ 10 milioane de euro. Proiectul a fost prezentat azi de primarul Gheorghe Falcă. Noul stadion însă are un mare defect: va înlocui istorica arenă UTA, acolo unde echipa de suflet a Aradului a eliminat Feyenoord și unde generații de arădeni au trăit momente minunate alături de Bătrâna Doamnă!

Soluţia propusă de arhitecţi este realizarea unei structuri independente care va acoperi cele patru pachete de gradene, care vor delimita funcţional cele patru zone majore ale stadionului: tribuna oficială, tribuna II, peluza nord şi peluza sud. Vor exista 13 puncte de acces pentru public, pentru accesul principal al echipelor şi membrilor cluburilor şi două accese închise pentru oficialităţi şi presă. Sub peluza sud, va funcţiona un hotel de dimensiuni reduse, cu 23 de camere, destinate cazării pe termen scurt a echipei oaspete şi a personalului auxiliar.

Noul stadion, cu 17.500 de locuri, urmează să fie finalizat în anul 2015, fondurile fiind alocate integral de la bugetul local.

Stadionul va o parcare cu 250 de locuri, un hotel pentru sportivi și un muzeu. „Sper să începem construcţia în 2013. Stadionul va trebui să funcţioneze ca un punct de atracţie puternic şi permanent al oraşului, parte a identităţii acestuia”, a precizat Gheorghe Falcă.

Vineri vor fi alocați primii bani pentru realizarea proiectului, două milioane de lei.

Sursa: Observator.info

Autor: Observator ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro