Local

Cel puţin 10 milioane de euro din v?nzarea certificatelor verzi, pentru retehnologizarea CET Arad

09.08.2012 ⋅ 0 comentarii

Primăria Arad va beneficia, pentru retehnologizarea CET, de cel puţin 10 milioane de euro din fondul constituit din vânzarea de certificate verzi, programul total de investiţii în centrală urmând să se ridice la aproape 50 de milioane de euro, conform unui comunicat de presă al Primăriei.

Potrivit comunicatului de presă transmis, miercuri, de Primărie, "Arad este singura municipalitate din România al cărui proiect a fost acceptat de Comisia Europeană", iar din lista aprobată de CE mai fac parte investiţii la centralele electrotermice Turceni, Rovinari şi Işalniţa, transmite corespondentul MEDIAFAX.

"Retehnologizarea CET Lignit şi trecerea la funcţionarea pe gaze naturale va asigura conformarea cu normele europene pentru protecţia mediului şi reducerea cu 50% a preţului de producţie al energiei termice", se arată în comunicat.

Programul de investiţii stabilit de municipalitate pentru modenizarea CET Lignit are o valoare totală de 48,9 milioane de euro, iar Primăria susţine că cel puţin 25% va fi finanţat în cadrul Planului Naţional de Investiţii al Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, din vânzarea de certificate pentru emisiile de gaze cu efect de seră.

"În prezent, CET SA este în fază avansată cu documentaţia pentru contractarea unui credit de opt milioane de euro pentru demararea lucrărilor pentru etapa I de modernizare, respectiv închiderea depozitului de zgură şi finalizarea cazanului II pe gaz. În continuare, se vor construi o turbină de 400 MW pe gaz, un acumulator şi un recuperator de căldură", arată sursa citată.

Primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă, afirmă în comunicat că în urma investiţiilor în centrală preţul de producţie al energiei termice va scădea de la 31 de euro la 16 euro gigacaloria.

"Primele efecte se vor putea simţi, sperăm noi, din anul 2013-2014", arată edilul oraşului.

În paralel cu programul de retehnologizare a CET, municipalitatea anunţă că va investi şi pentru modenizarea distribuţiei, în cadrul unui program de finanţare al Fondului Elveţiano-Român de Dezvoltare.

Sursa: Observator.info

Autor: Observator ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro