La E-ON timpul are o altă dimensiune. În rezolvarea unei probleme elementare legate de furnizorul de gaz trebuie să te înarmezi cu mulţi nervi, răbdare de oţel şi să te detaşezi de propria ta persoană, aşa cum numai călugării buddhişti mai reuşesc, în exerciţiile lor zen. Desigur, dacă ar avea călugării buddhişti un E-ON la ei acasă, vrând-nevrând le-ar reuşit mult mai bine exerciţiul acesta de voinţă şi de autocontrol...
Revin la ce spuneam la început: numai la cheremul ăstora să nu ajungi! La casieria de pe bulevardul Revoluţiei, din municipiul Arad, la patru mese sunt două angajate copleşite de faptul că trebuie să facă faţă la vreo cinşpe indivizi nervoşi pe bună dreptate. Nu înţeleg: dacă tot se lucrează doar la două birouri, de ce nu sunt scoase celelalte două, goale, şi să fie montate acolo nişte scaune, măcar să nu stea fraierii de viitori abonaţi în picioare până când sunt băgaţi în seamă?!

Dar aşteptarea este doar cea mai mică parte a babiloniei E-ON-iene. Ajungi la ghişeu şi constaţi, în 30 de secunde, că ai stat degeaba o oră şi jumătate; eşti expediat cu o viteză care ar umili orice rachetă sol-sol de ultimă generaţie! Motivele nici nu contează, doar faptul că aici, să fie foarte clar, nu clientul este stăpân!

Sumele de plată le poţi achita fie la bancă, fie la automatul din incinta casieriei. Eu nu mă consider tocmai prost, dar cel care chiar reuşeşte să plătească la automat este un geniu! Ţi se cere, pe ecranul tactil, să citeşti codul de bare de pe factură. Ok. Cum să îl citeşti, când nu ai niciun cititor montat pe automat? Să îl citeşti în gând?! De tastat nu îl poţi tasta, că nu răspund butoanele. Îţi vine să-i dai un cap în gură fie la automat, fie la cel care l-a instalat, mizând aiuristic pe abilităţile clienţilor greu încercaţi până şi de trimiterea unui sms de pe telefonul mobil...
Aşa că abandonezi automatul şi iei oraşul la pas, spre băncile agreate de E-ON. Poţi plăti factura la ING numai dacă ai cont la ING. Te întorci pe celălalt trotuar, să cauţi un BRD. Înăuntru, lume şi ţară!

Revii asudat, extenuat, revoltat la E-ON. Aici aşteptarea reîncepe, pentru că, între timp, s-a format o altă coadă, şi mai lungă, de oameni care aşteaptă placid branşarea la reţeaua de gaz.

Să îţi rezolvi problema la gaz ţi-ar trebui cel puţin o zi de concediu! Unui nefericit de lângă mine i s-a cerut o declaraţie pe proprie răspundere autentificată la notar, pentru că pe actul de succesiune scria că nevastă-sa e moştenitor unic. Dar ca să îşi transcrie pe ea factura de gaz ar fi trebuit să scrie că este singurul moştenitor. Nu-i bai că sunt cuvinte sinonime! Nu-i bai că femeia vrea să plătească! La E-ON nu plăteşti cum vrei tu, ci cum vor ei, iar vocabularul valabil nu este cel agreat de Academia Română, ci de E-ON! E-ON e, pentru noi, un fel de Chuck Norris (Chuck Norris e karatistul ăla american care nu poartă ceas. El decide cât e ceasul!)

La ieşire o cunoştinţă mă trage la o parte şi mă avertizează să fiu atent când semnez contractul, să cer autocitire şi nu estimarea consumului. Asta fiindcă la estimare băieţii de la E-ON îţi umflă factura de nu te vezi, mai ales pe final de an, când au de dat prime, şi-apoi durează câte trei-patru luni să te regularizezi cu plata. Cică au fost unii care la consum de 350 de lei au plătit în decembrie factură de 700. Iar cu E-ON nu te joci: dacă nu plăteşti cum ţi se indică în contract, eşti debranşat fără pardon, şi tot efortul de Sisif pentru branşare reîncepe! Nu mă surprinde. Dacă sunt în poziţie de monopol, îi doare în bască!

Am mai întrebat asta o dată: oare în ţara lor de baştină, cei de la E-ON procedează la fel cu clienţii? Îi ţin şi acolo în picioare, îi pun pe drumuri, le dau explicaţii sumare? Sau acolo există respectul faţă de om, un respect care aici, în colonia România, e atât de palid că nici cu microscopul şi cu cea mai mare bunăvoinţă nu îl observi?!

Apropo. Tocmai ce s-a scumpit gazul. Plătim cu 5% în plus. Doar că atitudinea faţă de clienţi nu s-a ameliorat cu 5%!

Sursa: Observator.info