Local

Se face primul pas administrativ pentru noul stadion al Aradului!

26.09.2012 ⋅ 0 comentarii

Consiliul Local Arad dezbate joi oportunitatea construirii unui nou stadion la UTA, pe amplasamentul arenei Francisc Neuman. Ca prim pas, se votează schimbarea  numelui obiectivului de investiţie din Mărirea capacităţii peluzelor stadionului UTA în Modernizarea Stadionului Municipal UTA – Francisc Neuman .

În expunerea de motive se arată faptul că complexul sportiv UTA Arad este situat în Arad, Calea Aurel Vlaicu nr. 36, fiind situat pe domeniul public al municipiului Arad .Complexul a fost transmis în administrarea Municipiului Arad pe baza HCLM nr. 280/2004 iar în 2007 s-a aprobat schimbarea denumirii Stadionului UTA în Stadion Municipal UTA – Francisc Neuman Arad .

Conform prevederilor Legii nr. 69/2000 – legea educaţiei fizice şi sportului , autoritatea publică are obligaţia de a sprijini sportul pentru toţi şi sportul de performanţă şi să asigure condiţiile organizatorice şi materiale de practicare a educaţiei fizice şi sportului , ca urmare Municipiul Arad a demarat o serie de investiţii la Stadionul UTA .

În 2007 s-a aprobat documentaţia tehnico - economică SF Mărirea capacităţii peluzelor la Stadionul UTA , în timp aceasta a suferit unele modificări ca urmare a montării, independent de acest SF, a unei instalaţii de nocturnă.

Ca urmare a modificărilor care s-au făcut la proiectul iniţial , numele obiectivului de investiţie Mărirea capacităţii peluzelor Stadionului UTA nu mai reflectă situaţia actuală .

„Faţă de cele de mai sus, spune primarul Gheorghe Falcă, consider oportună promovarea unui proiect de hotărâre pentru aprobarea schimbării numelui obiectivului de investiţie din Mărirea capacităţii peluzelor stadionului UTA în Modernizarea Stadionului Municipal UTA – Francisc Neuman”.

Sursa: Observator.info

Autor: Observator ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro