Politicile ?n sprijinul familiei promovate de Organizaţia Femeilor Liberale devin realitate
02.10.2012 ⋅ 0 comentarii
Arad, 25 septembrie 2012.- OFL a promovat politici în sprijinul familiilor din România, care acum , devin realitate, prin guvernarea USL. Astfel, astăzi, în Camera Deputaţilor s-a reparat încă o nedreptate făcută românilor de guvernarea PDL: s-a dezbătut şi adoptat cu amendamente substanţiale legea care reglementează acordarea indemnizaţiei pentru creşterea copilului.
În 2011 o ordonanţă a guvernului PDL a redus indemnizaţia pentru creşterea copilului la 75% din media veniturilor nete ale persoanei şi a condiţionat acordarea acesteia de obligativitatea plăţii impozitelor locale, prin amendamentele formulate în Comisia de muncă s-a făcut dreptate mamelor şi copiilor din România.
De la începutul activităţii noii echipe de conducere a OFL România, toate doamnele liberale au gândit şi promovat politici în sprijinul familiei, care a fost un obiectiv asumat public încă de la prima şcoală de vară, desfăşurată la Stâna de Vale, în mai 2011.
Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, vicepreşedinte al OFL, a găsit calea cea mai rapidă de a veni în sprijinul familiilor, promovând o ordonanţă de urgenţă prin care mamele şi-au recăpătat drepturile care fuseseră votate în timpul guvernării liberale.
„Rolul Organizaţiei Femeilor Liberale este de a promova politicile în sprijinul familiei. Familiile româneşti au fost crunt lovite în ultimii patru ani de măsurile luate de guvernarea portocalie. Această măsură este o reparaţie şi o revenire la măsurile guvernării liberale în sprijinul familiei. În perioada imediat următoare, guvernarea USL va continua promovarea unor măsuri în sprijinul familiilor în domeniul sănătăţii, muncii, educaţiei, social şi mediu”, a declarat Lucia Varga, preşedinte al Organizaţiei Femeilor Liberale, deputat.
Preşedintele OFLAniela Fîciu, salută această măsură şi declară:
Principalele modificări aduse astăzi vizează:
- stabilirea cuantumului indemnizaţiei pentru creşterea copiilor la 85% din media veniturilor nete ale persoanei;
- acordarea stimulentului de inserţie şi pentru persoanele care au optat pentru concediul până la împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani; Acest lucru va ajuta la crearea unui echilibru între nevoia părinţilor de a fi aproape de copil în primii ani de viaţă şi reintegrarea mai rapidă pe piaţa muncii.
- introducerea unei perioade flexibile pentru achitarea impozitelor şi taxelor locale. Astfel, verificarea plăţii impozitelor şi taxelor locale se va face doar în cazul familiilor şi persoanelor singure care au dreptul stabilit de cel puţin 6 luni, pentru evitarea oricărei discriminări şi excluderea de la această verificare a familiilor monoparentale, precum si,
- corectarea unei nedreptăţi prin stabilirea unei perioade de graţie de 60 de zile, pentru cei care nu şi-au achitat impozitele locale aferente anului precedent, timp în care pot achita această datorie şi astfel se poate evita suspendarea plăţii indemnizaţiei, aşa cum s-a decis prin OUG 124/2011; In acest timp beneficiarul îşi va primi dreptul;
- includerea în cadrul perioadelor asimilate a perioadei de frecventare a programului educaţional de tip ”A doua şansă”. Organizarea acestui tip de program educaţional creează premisele participării la sistemul de educaţie, reducerea analfabetismului, asigurarea unei baze educaţionale care să permită accesul mai uşor pe piaţa muncii; După ce am reuşit să introducem acordarea concediului şi indemnizaţiei pentru creşterea copilului şi mamelor eleve şi studente (Legea nr.240 din 10 iunie 2009), iată ca această categorie se extinde cu mamele care revin la şcoală în programul “A doua şansă”.
- eliminarea limitării la 3 naşteri a situaţiilor pentru care se acordă concediul şi indemnizaţia pentru creşterea copiilor. În acest moment legea limitează acordarea concediului pentru creşterea copilului şi a indemnizaţiei la 3 naşteri, ceea ce reprezintă o discriminare şi o descurajare pentru mamele angajate care doresc să aibă patru sau mai mulţi copii; Acum, conform acestei modificări, dacă o mamă angajată doreşte să aibă patru sau mai mulţi copii ea va putea să beneficieze de concediu şi indemnizaţie pentru creşterea copilului!
-acordarea sumei suplimentare de 600 lei, pe perioada suprapunerii cazurilor în care persoana se află cu un copil în perioada de concediu şi indemnizaţie în baza OUG nr.148/2005 şi naşte/adoptă/ia în plasament sau tutelă un copil, în baza OUG nr.111/2010. Această reglementare va avea efecte doar pentru situaţiile aflate în plată sau pentru cele care se vor produce după adoptarea legii;
- asigurarea posibilităţii pentru persoana singură care are în întreţinere copil cu dizabilitate gravă de a beneficia simultan atât de indemnizaţia lunară sau de sprijinul lunar acordate în baza art. 31 si 32 din OUG nr.111/2010, cât şi de indemnizaţia lunară de însoţitor (în locul asistentului personal) reglementată la art. 42 din Legea nr.448/2006;
- eliminarea birocratizării excesive prin efectuarea unei singure anchete pentru o familie care beneficiază de două drepturi sociale în acelaşi timp. (de exemplu pentru cazurile în care beneficiarii de ajutor social sunt şi beneficiari ai alocaţiei pentru susţinerea familiei prevăzută de Legea nr.277/2010 ancheta socială se efectuează o singură dată, pentru ambele beneficii de asistenţă socială acordate);
- includerea unor clarificări ale textului în urma deficienţelor constatate ca urmare a aplicării prevederilor actelor normative supuse modificării.
Sursa: Observator.info
Autor: Observator ⋅