Local
Primăria a cheltuit 7500 de euro să ?l prezinte pe M.R. Ungureanu pensionarilor arădeni. La chef nu au fost nici icre, nici whiskey, nici vită de Kobe...
02.10.2012
⋅ 0 comentarii
Mihai Răzvan Ungureanu a fost purtat luni de primarul Gheorghe Falcă în lungul și latul Aradului, ca o icoană, la toate evenimentele unde s-au întâlnit în număr mare arădenii: și la deschiderea anului universitar la Vlaicu și la Goldiș, dar și la seara pensionarilor, organizată la Expo Arad Internațional. Dacă la cele două universități Ungureanu nu a avut un discurs politic, în fața pensionarilor nu s-a mai putut abține și a trimis săgeți otrăvite către USL. Numai că manifestarea a fost organizată pe bani publici (primăria a alocat 7500 de euro), iar petrecăreții au sosit la fața locului cu autocare plătite din bani publici și, mai mult, cu microbuze școlare! Ne întrebăm dacă de această dată Parchetul se va autosesiza, fiindcă fondurile publice au fost folosite în mod evident pentru un eveniment cu tentă de propagandă electorală. Este adevărat că pe scena de la Expo Arad Internațional a fost prezentă și Lia Ardelean, consilier local al USL, dar spre deosebire de M.R. Ungureanu, un străin total față de Arad, Lia Ardelean nu a primit dreptul de a li se adresa pensionarilor din municipiu și județ de pe scena Expo Arad.
Este evidentă tendința lui Gheorghe Falcă de a-l impresiona pe Ungureanu. Primarul Aradului a fost însoțit din nou de fostul prefect, Bibarț, devenit un fel de purtător de opinii al edilului local. Au mai venit la eveniment parlamentarii PDL, dar și președintele Consiliului Județean Arad, Nicolae Ioțcu. De remarcat că niciunul dintre ei nu a fost atât de aplaudat ca Lia Ardelean, ceea ce l-a nemulțumit în mod evident pe Gheorghe Falcă, aspect remarcat și de alți colegi din presa arădeană.
Nu știm cu ce impresii a plecat M.R. Ungureanu dintre pensionarii arădeni. Arăta obosit., ca după o zi în care a făcut marș forțat prin Arad... Cert este însă că la seara pensionarilor nu a mâncat nici icre fine, nici carne de vită cu 35 de milioane (vechi) kilogramul, nici nu a fost servit cu whiskey de 17 milioane de lei sticla, așa cum s-a obișnuit în cele două luni cât a fost premier.
Sursa:
Observator.info
Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați
Observator.info