Falcă: ??n februarie am vrut să ?mi dau demisia din Primărie. Am şi convocat conferinţa de presă!?
15.10.2012 ⋅ 0 comentarii
Primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă, a declarat vineri seara, la emisiunea România la Zi, de la West TV, că în luna februarie a vrut să divorţeze din calitatea de primar al Aradului. Falcă susţine că a fost profund jignit de acţiunea Asociaţiei Km. 0, care a organizat atunci un marş şi un protest la casa primarului, scandând injurii la adresa lui Gheorghe Falcă.
„Vă spun acest lucru pentru prima dată. Am fost foarte afectat. Stăteam pe pat cu fiica mea, şi când acei oameni au început să scandeze, i-am acoperit urechile, să nu audă ce strigă. Apoi am dus-o într-o altă cameră şi am dat televizorul mai tare, să îi acopere pe cei din stradă” – a declarat Gheorghe Falcă, moderatorului Andrei Ando.
Primarul spune că a nu înţelege de ce instituţiile statului nu au reacţionat atunci, chiar dacă au fost anunţate că va exista un astfel de protest. Primarul spune că manifestanţii nu ar fi avut ce căuta sub geamurile sale.
Întrebat de moderator dacă protestul unui grup de câteva zeci de persoane este motiv suficient de demisie, Gheorghe Falcă a replicat că nu este vorba doar despre un protest, ci întregul val de proteste din perioada respectivă, care l-au vizat.
„Au strigat în faţa primăriei „Ieşi afară, javră ordinară”. Or, eu chiar am făcut lucruri importante pentru Arad. Cum să spui aşa ceva despre un om? Societatea civilă politizată a urmărit însă un interes: să îl dea jos pe Falcă! Nu a fost corect! De aceea, am sunat la mine la birou, după ce au fost protestatarii la noi acasă, şi am cerut ca pe prima zi a săptămânii următoare, luni, să se convoace o conferinţă de presă în care urma să îmi dau demisia. M-am răzgândit abia în cursul zilei de luni, după mai multe discuţii cu colegii mei, pe care nu îi puteam abandona” – a declarat primarul Aradului.
Sursa: Observator.info
Autor: Observator ⋅