ATENŢIE! Examenul auto, suspendat timp de două zile. Se lucrează la Sistemul naţional al permiselor de conducere
15.10.2012 ⋅ 0 comentarii
Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor anunţă că în luna octombrie au demarat etapele de punere în funcţiune a unor aplicaţii informatice necesare modernizării Sistemului naţional de emitere şi evidenţă a permiselor de conducere, astfel că vor exista întreruperi ale fluxurilor de activitate.
Prima fază se va încheia până la sfârşitul acestui an. Un prim beneficiu constă în simplificarea formalităţilor necesare preschimbării permiselor de conducere.
În acest sens se va elimina necesitatea procurării şi completării de către cetăţeni a formularelor aferente, care vor fi tipărite direct la ghişeele de primire a documentelor, în sistem informatic.
De asemenea, într-o etapă viitoare va fi posibilă şi încasarea contravalorii documentelor emise, la ghişeele serviciilor publice comunitare judeţene de profil.
Gradul de complexitate şi volumul operaţiunilor informatice necesare modernizării, precum şi asigurarea corectitudinii preluării bazelor de date deja existente presupune întreruperi ale fluxurilor unor activităţi.
Astfel, în zilele de vineri, 19 octombrie şi luni, 22 octombrie, nu se vor putea emite/confecţiona:
• permise de conducere sau dovezi înlocuitoare ale acestora;
• certificate de înmatriculare sau dovezi înlocuitoare ale acestora;
• autorizaţii provizorii de circulaţie;
• plăci cu numere de înmatriculare.
Totodată, în aceste zile nu se va putea susţine proba teoretică în vederea obţinerii permisului de conducere. Activitatea de examinare la proba practică se va derula conform programărilor.
Modernizarea în totalitate a Sistemului informatic naţional se va finaliza în primul semestru al anului viitor, când vor fi puse în funcţiune şi aplicaţiile referitoare la evidenţa vehiculelor înmatriculate.
Sursa: Observator.info
Autor: Observator ⋅