USL Arad: Falcă nu a onorat obligaţiile din protocolul semnat cu MApN privind cetatea. Falcă spune că Guvernul a blocat predarea Cetăţii Aradului cresc?nd pretenţiile financiare
08.11.2012 ⋅ 0 comentarii
Primarul Gheorghe Falcă (PDL) susţine că Guvernul a blocat predarea Cetăţii Aradului, care găzduieşte o unitate militară, în patrimoniul local, pentru a fi transformată în obiectiv turistic, întrucât a crescut pretenţiile financiare pentru modernizarea unităţii unde ar urma să fie mutat batalionul.
Primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că există un blocaj în preluarea Cetăţii Aradului, care găzduieşte Batalionul mixt româno-maghiar de menţinere a păcii, de la Ministerul Apărării Naţionale, pentru că au fost ridicate pretenţiile financiare la o sumă pe care municipalitatea nu şi-o permite, transmite corespondentul MEDIAFAX.
"Avem un Guvern care în loc să construiască, demolează. Demolare înseamnă modificări de proiecte, întreruperi de lucrări. Înregistrăm încă o dată un blocaj în ceea ce înseamnă preluarea cetăţii, ceea cene va împiedica să solicităm fonduri europene pentru reabilitarea acestui important obiectiv în perioada 2014-2020", a spus Falcă.
El a afirmat că Guvernul a transmis recent Primăriei un proiect de modernizare a unităţii militare de la marginea oraşului, din cartierul Gai, în care ar urma să se mute Batalionul mixt româno-maghiar de menţinere a păcii, care ocupă cetatea. Conform acestui proiect, costurile sunt de 17 milioane de euro.
"Noi am făcut studiul de fezabilitate pentru modernizarea unităţii militare din Gai, în urma căruia s-au estimat costuri de şapte milioane de euro, bani pe care municipiul Arad putea să îi aloce din bugetul local, eşalonat, în 2013 şi 2014. Numai că acum avem un alt Guvern, care ne-a trimis un nou proiect, care prevede construirea a 14 clădiri noi pe lângă modernizarea fostei unităţi militare, proiect care presupune costuri de 17 milioane de euro", a spus el.
Falcă a adăugat că, potrivit înţelegerii semnate cu fostul ministrul al Apărării Gabriel Oprea, municipalitatea a alocat un teren pentru construirea a 250 de locuinţe ANL care să fie destinate militarilor ce îşi desfăşoară activitatea în cadrul Batalionului mixt româno-maghiar.
Totodată, conform înţelegerii, s-a mai alocat un teren pentru amenajarea unui poligon unde să aibă loc exerciţiile militare.
Falcă a spus că în noile condiţii impuse de Executiv nu poate spune când va fi introdusă Cetatea Aradului în circuitul civil, ca obiectiv turistic internaţional.
Autorităţile arădene încearcă de 22 de ani să obţină demilitarizarea cetăţii şi introducerea în circuitul turistic internaţional, însă abia în 2010 Guvernul a aprobat un proiect în acest sens.
În 25 martie 2010, ministrul Apărării de atunci Gabriel Oprea a semnat, la Arad, alături de primarul Gheorghe Falcă, un protocol de predare a Cetăţii Aradului către autorităţile locale.
Potrivit protocolului, MApN va demilitariza cetatea din centrul oraşului şi o va transmite municipalităţii, însă doar după ce administraţia locală va aloca fondurile necesare pentru lucrările de reabilitare a unei unităţi militare aflate în conservare şi situată în cartierul Gai, la periferia oraşului.
Falcă declara, la vremea respectivă, că cetatea este între primele zece din Europa ca suprafaţă şi că, astfel, are un mare potenţial turistic, fiind amplasată şi în vecinătatea Ştrandului Neptun, cel mai mare din România.
Cetatea Aradului, construită în stil Vauban în a doua jumătate a secolului al XVIII -lea, este una dintre puţinele de acest tip din Europa care a rămas perfect conservată. Obiectivul ocupă o suprafaţă de 90 de hectare, are 47 de pavilioane, iar construcţiile existente ocupă 150.000 de metri pătraţi.
Conform istoricilor, Cetatea Aradului a fost ridicată pentru apărare din ordinele Împărătesei Maria Tereza, iar legenda spune că piatra necesară pentru ridicarea ei a fost adusă de la Jimbolia, din mână în mână, acţiune la care ar fi participat mii de ţărani, mulţi dintre ei murind în timpul lucrărilor.
În ultimele decenii, cetatea a fost ocupată de Armată, servind drept cazarmă militară.
În 1998, specialişti din România şi din străinătate au realizat studii privind reconversia civilă a Cetăţii Aradului.
Începând cu anul 2003, CL Arad a solicitat Guvernului mutarea unităţii militare şi transmiterea cetăţii în administrarea locală.
USL Arad consideră că primarul Gheorghe Falcă nu a respectat protocolul semnat cu Ministerul Apărării privind Cetatea Aradului, întrucât nu a alocat bani pentru modernizarea unei alte baze în care să fie mutat Batalionul mixt româno-maghiar, iar acum edilul "scormoneşte" subiecte electorale.
Reprezentanţii USL Arad arată, într-un comunicat de presă transmis, miercuri seară, ca reacţie la afirmaţiile primarului Gheorghe Falcă potrivit cărora Guvernul a blocat demilitarizarea Cetăţii Aradului, că edilul nu a respectat protocolul semnat cu MApN, transmite corespondentul MEDIAFAX.
"Aşa cum a spus foarte bine cu diferite ocazii domnul Falcă, bugetul este expresia voinţei primarului de a face ceva. După semnarea protocolului în 2010, Gheorghe Falcă a construit încă două bugete de care este foarte mândru: în 2011 şi 2012. În aceste bugete nu a prevăzut nici măcar un leu pentru a onora obligaţiile destul de mari pe care le-a asumat în numele Aradului", se arată în comunicatul USL.
Conform sursei citate, "primarul Falcă estima atunci că în trei sau patru ani autorităţile locale vor prelua cetatea şi vor obţine aproximativ 200 de milioane de euro în 15 ani pentru valorificarea acesteia".
"Este profund incorect din partea domnului primar să arunce acum vina asupra Guvernului USL. Este regretabil faptul că primarul Aradului îşi petrece timpul exclusiv scormonind subiecte care consideră că vor aduce un profit electoral pentru PDL-ARD. Timp de doi ani şi jumătate a făcut prea puţin din ceea ce şi-a asumat pentru obţinerea cetăţii", se mai arată în comunicat.
Reprezentanţii USL Arad consideră că "recuperarea Cetăţii este un obiectiv care nu trebuie politizat, este exact genul de obiectiv pentru care orice arădean trebuie să lupte".
"Poate că ideea reconversiei cetăţii merită inclusiv contractarea unui credit de către municipalitate, în condiţiile în care s-au găsit milioane de euro pentru patinoare sau sisteme de irigaţii, poate necesare, dar mai puţin importante", se mai arată în comunicat.
Primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că există un blocaj în preluarea Cetăţii Aradului, care găzduieşte Batalionul mixt româno-maghiar de menţinere a păcii, de la Ministerul Apărării Naţionale, pentru că au fost ridicate pretenţiile financiare la o sumă pe care municipalitatea nu şi-o permite.
"Avem un Guvern care, în loc să construiască, demolează. Demolare înseamnă modificări de proiecte, întreruperi de lucrări. Înregistrăm încă o dată un blocaj în ceea ce înseamnă preluarea cetăţii, ceea ce ne va împiedica să solicităm fonduri europene pentru reabilitarea acestui important obiectiv în perioada 2014-2020", a spus Falcă.
El a afirmat că Guvernul a transmis recent Primăriei un proiect de modernizare a unităţii militare de la marginea oraşului, din cartierul Gai, în care ar urma să se mute Batalionul mixt româno-maghiar de menţinere a păcii, care ocupă cetatea. Conform acestui proiect, costurile sunt de 17 milioane de euro.
"Noi am făcut studiul de fezabilitate pentru modernizarea unităţii militare din Gai, în urma căruia s-au estimat costuri de şapte milioane de euro, bani pe care municipiul Arad putea să îi aloce din bugetul local, eşalonat, în 2013 şi 2014. Numai că acum avem un alt Guvern, care ne-a trimis un nou proiect, care prevede construirea a 14 clădiri noi pe lângă modernizarea fostei unităţi militare, proiect care presupune costuri de 17 milioane de euro", a spus el.
Falcă a adăugat că, potrivit înţelegerii semnate cu fostul ministrul al Apărării Gabriel Oprea, municipalitatea a alocat un teren pentru construirea a 250 de locuinţe ANL care să fie destinate militarilor ce îşi desfăşoară activitatea în cadrul Batalionului mixt româno-maghiar.
Totodată, conform înţelegerii, s-a mai alocat un teren pentru amenajarea unui poligon unde să aibă loc exerciţiile militare.
Falcă a spus că în noile condiţii impuse de Executiv nu poate spune când va fi introdusă Cetatea Aradului în circuitul civil, ca obiectiv turistic internaţional.
Autorităţile arădene încearcă de 22 de ani să obţină demilitarizarea cetăţii şi introducerea în circuitul turistic internaţional, însă abia în 2010 Guvernul a aprobat un proiect în acest sens.
În 25 martie 2010, ministrul Apărării de atunci Gabriel Oprea a semnat, la Arad, alături de primarul Gheorghe Falcă, un protocol de predare a Cetăţii Aradului către autorităţile locale.
Potrivit protocolului, MApN va demilitariza cetatea din centrul oraşului şi o va transmite municipalităţii, însă doar după ce administraţia locală va aloca fondurile necesare pentru lucrările de reabilitare a unei unităţi militare aflate în conservare şi situată în cartierul Gai, la periferia oraşului.
Falcă declara, la vremea respectivă, că cetatea este între primele zece din Europa ca suprafaţă şi că, astfel, are un mare potenţial turistic, fiind amplasată şi în vecinătatea Ştrandului Neptun, cel mai mare din România.
Cetatea Aradului, construită în stil Vauban în a doua jumătate a secolului al XVIII -lea, este una dintre puţinele de acest tip din Europa care a rămas perfect conservată. Obiectivul ocupă o suprafaţă de 90 de hectare, are 47 de pavilioane, iar construcţiile existente ocupă 150.000 de metri pătraţi.
Conform istoricilor, Cetatea Aradului a fost ridicată pentru apărare din ordinele Împărătesei Maria Tereza, iar legenda spune că piatra necesară pentru ridicarea ei a fost adusă de la Jimbolia, din mână în mână, acţiune la care ar fi participat mii de ţărani, mulţi dintre ei murind în timpul lucrărilor.
În ultimele decenii, cetatea a fost ocupată de Armată, servind drept cazarmă militară.
În 1998, specialişti din România şi din străinătate au realizat studii privind reconversia civilă a Cetăţii Aradului.
Începând cu anul 2003, CL Arad a solicitat Guvernului mutarea unităţii militare şi transmiterea cetăţii în administrarea locală.
Sursa: Observator.info
Autor: Observator ⋅