Fratele băieţelului ucis de o vacă ?n Galşa va intra ?ntr-un program special de consiliere
08.11.2012 ⋅ 0 comentarii
Fratele de 5 ani al băieţelului omorât de o vacă în Galşa va intra într-un program special de consiliere, al direcţiei judeţene pentru protecţia copilului. Astfel va fi ajutat să treacă peste trauma suferită, având în vedere că a asistat la moartea violentă a fratelui. Psihologii mai spun că de un real ajutor îi poate fi şi sprijinul părinţilor şi al anturajului, pentru a nu rămâne marcat toată viaţa de evenimentul tragic de luni seara.
Direcţia judeţeană pentru protecţia copilului a demarat o anchetă în ceea ce priveşte evenimentele tragice de la galşa, când un băieţel de opt ani şi-a pierdut viaţa într-un mod violent. După finalizarea dosarului aflat la parchet se va şti cu exactitate dacă fratele celui decedat va mai putea rămâne sau nu în mijlocul familiei. Până atunci s-a luat doar măsura consilierii psihologice a copilului care a asistat la moartea fratelui mai mare.
Astfel, timp de mai multe săptămâni copilul va fi consiliat de psihologi pentru a trece cât mai uşor peste trauma suferită
Copilul decedat la Galşa va fi înmormântat creştineşte joi, iar cheltuielile vor fi suportate de proprietara vacii care l-a călcat în picioare pe micuţ. În tot acest timp poliţiştii coordonaţi de procurorul de caz continuă ancheta, femeia fiind cercetată sub aspectul infracţiunii de omor din culpă.
Sursa: Observator.info
Autor: Observator ⋅