Două din cele patru persoane rănite ?n explozia de la Arad, transferate la un spital din Capitală
28.11.2012 ⋅ 0 comentarii
Două din cele patru persoane rănite în urma exploziei produse într-o locuinţă din Arad, respectiv fetiţa de 11 ani şi tatăl acesteia, au fost transportate cu un avion militar, în noaptea de marţi spre miercuri, la două spitale din Bucureşti, fiind în stare critică, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit medicilor arădeni, fetiţa de 11 ani şi tatăl acesteia au suferit arsuri grave pe mai mult de 80 la sută din suprafaţa corpului şi sunt în stare critică, astfel că s-a apelat la Ministerul Apărării Naţionale pentru a-i transporta pe cei doi pacienţi la Bucureşti cu un avion.
"A fost trimis un avion militar care a decolat în jurul orei 03.00 spre Bucureşti, fetiţa fiind internată la Spitalul «Grigore Alexandrescu» iar tatăl ei a fost dus la Spitalul de Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri", a declarat şeful Unităţii de Primire Urgenţe din cadrul Spitalului Judeţean Arad, dr. Monica Puticiu.
Conform sursei citate, celelalte două victime, o fetiţă de nouă ani şi bunica acesteia, în vârstă de 78 de ani, au rămas internate la Arad, prima fiind la o secţie de chirurgie infantilă, în timp ce femeia este la terapie intensivă.
"Starea acestor două paciente este stabilă, fiind vorba despre arsuri pe mai puţin de 20 la sută din suprafaţa corpului. Nu credem că vor apărea complicaţii", a explicat medicul.
De asemenea, în cursul nopţii a mai fost transportată la spitalul arădean şi o a treia fetiţă, în vârstă de şapte ani, soră a celor două, aceasta având arsuri superficiale pe mâini. Ea se afla la distanţă mai mare de soba care a explodat, dar s-a rănit în urma incendiului produs în încăpere.
Patru persoane din Arad, între care două fetiţe în vârstă de 9 şi 11 ani, au fost rănite grav, marţi seară, în urma exploziei unei sobe de teracotă dintr-o locuinţă al cărei proprietar a folosit combustibil la aprinderea focului.
Explozia a avut loc într-o casă de pe o stradă aflată în apropiere de centrul municipiului Arad, în timp ce proprietarul locuinţei intenţiona să aprindă focul în sobă.
"Se pare că după ce a stropit lemnele le-a lăsat aşa şi a revenit să aprindă focul după mai multe minute, timp în care în sobă s-au format vapori de combustibil. Când proprietarul a aprins chibritul, a avut loc o deflagraţie, iar flăcările au ieşit violent pe uşa sobei, în apropiere fiind atât bărbatul, cât şi două fetiţe şi o femeie, toţi patru suferind arsuri", declara purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Arad, George Pleşca.
Potrivit acestuia, bărbatul a scăpat şi sticla cu combustibil din mână, ceea ce a provocat extinderea focului în încăpere.
Sursa: Observator.info
Autor: Observator ⋅