Local

CNADNR va relua ?n ianuarie licitarea primului tronson Nădlac-Arad; al doilea va fi gata la termen

29.11.2012 ⋅ 0 comentarii

CNADNR va relua în ianuarie licitaţia pentru primul tronson al autostrăzii Nădlac-Arad, după rezilierea contractului cu asocierea condusă de compania Romstrade, deţinută de omul de afaceri Nelu Iordache, şi estimează că al doilea tronson va fi finalizat la termen, respectiv în aprilie 2013.

"Toate la timpul lor. Sperăm să reluăm licitaţia în ianuarie", a declarat agenţiei MEDIAFAX directorul general al CNADNR, Mircea Pop.

El a precizat că realizarea celui de-al doilea lot, construit de compania germană Alpine Bau, se va încadra în termenul prevăzut, respectiv luna aprilie a anului viitor.

Construcţia autostrăzii Nădlac-Arad a fost împărţită în două loturi, pe o distanţă totală de aproape 39 kilometri. Primul a fost adjudecat de asocierea româno-portugheză Romstrade-Monteadriano Engenharia e Construcao-Donep Construct, pentru 115,8 milioane euro, iar lotul al doilea a revenit companiei germane Alpine Bau, valoarea contractului fiind de 124,45 milioane euro.

CNADNR a reziliat recent contractul pentru construirea primului tronson al autostrăzii, motivul principal fiind întârzierea lucrărilor.

MEDIAFAX a anunţat în luna iulie că oficialii Comisiei Europene pregătesc o scrisoare de întrerupere a uneia din plăţile solicitate de către CNADNR pentru un contract de construcţie a autostrăzii Arad-Nădlac în contextul în care au fost identificate "iregularităţi şi suspiciuni de fraudă".

Construcţia autostrăzii este finanţată din fonduri europene (85%) şi de la bugetul de stat.

Sursa: Observator.info

Autor: Observator ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro