Circulaţie ?ngreunată pe străzile laterale din Arad
13.12.2012 ⋅ 0 comentarii
Continuă coşmarul pentru şoferii din Arad. Străzile laterale sunt în continuare sub zăpadă, ceea ce-i pune în mare dificultate pe cei de la volan. Şi dacă în cele aproape 48 de ore în care nu a nins nu s-a reuşit deszăpezirea acestora, acum că ninsoarea a repornit speranţele scad aproape spre 0. Asta deşi autorităţile promit scoaterea pe străzi a zeci de utilaje.
Astăzi din nou în Arad s-a circulat civilizat doar pe străzile principale. Pe cele mai mici şoferii au înaintat foarte greu, au derapat sau au rămas blocaţi în ambuteiaje. Cu toate acestea şoferii arădeni s-au dovedit a fi răbdători.
Răspunsul autorităţilor? Îndemnuri la înţelegere, răbdare plus cifre şi detalii organizatorice.
Probleme au fost şi pe drumurile din afara oraşului.
De remarcat că dificultăţi au avut şi cei care folosesc transportul în comun. Asta deoarece echipele companiei de transport care curăţă peroanele staţiilor de tramvai n-au făcut faţă ninsorii.
Sursa: Observator.info
Autor: Observator ⋅