Local

Aradul are parlamentari cu certificat

14.12.2012 ⋅ 0 comentarii

Numai opt dintre parlamentarii arădeni nou-aleşi au fost prezenţi astăzi în sala rotondă a Prefecturii pentru a primi din partea preşedintei Biroului Electoral Judeţean, Daniela Muntean, certificatul care le atestă calitatea de ales al cetăţenilor din judeţul Arad. Au lipsit Mihai Răzvan Ungureanu (aflat pe drum de la un eveniment în Ungaria) şi Constantin Igaş (prezent la şedinţa PDL de la nivel naţional). Cei opt parlamentari prezenţi au primit felicitări din partea Prefectului judeţului Arad, Cosmin Pribac, precum şi din partea doamnei judecător.

"Aţi obţinut acest mandat în urma voinţei libere a cetăţenilor, exprimată democratic prin vot. Am convingerea că veţi face tot ceea ce vă stă în putinţă pentru a răsplăti încrederea pe care arădenii v-au acordat-o. Uşa dumneavoastră va trebui să fie mereu deschisă pentru cetăţeni, relaţia directă cu cetăţeanul fiind foarte importantă pentru un parlamentar ales într-un colegiu uninominal", le-a spus prefectul Pribac noilor parlamentari. După momentul solemn au servit un pahar de şampanie alături de prefect, subprefect, preşedintele BEJ, susţinători şi reprezentanţii mass-media. Parlamentarii îşi vor începe efectiv mandatul din momentul depunerii jurmăntului, acţiune ce se va întâmpla în prima şedinţă de plen convocată de preşedintele Traian Băsescu.

Lista noilor parlamentari ai judeţului Arad:

Camera Deputaţilor, pe colegii:
 1. Flavius Măduţa - USL (PSD)
 2. Claudia Boghicevici - ARD (PDL)
 3. Ion Şcheau - PPDD
 4. Mihai Calimente - USL (PNL)
 5. Eusebiu Pistru - ARD (PDL)
6. Dorel Căprar - USL (PSD)
 7. Ştefan Dalca - PPDD

Senat, pe colegii:
1. Mihai Răzvan Ungureanu - ARD (FC)
2. Ioan Cristina - USL (PNL)
3. Constantin Traian Igaş - ARD (PDL).

Sursa: Observator.info

Autor: Observator ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro