?n Băile Lipova, investiție de sute de mii de euro ?ntr-un hotel cu centru spa
07.01.2013 ⋅ 0 comentarii
Băile Lipova, din județul Arad, se dezvoltă de la an la an. Vara trecută a atras aici o medie de 3000 de vizitatori la sfârșit de săptămână, fiind una dintre cele mai rentabile, de la preluarea sa de către investitorul Constantin Miloș, în anul 2000. Succesul l-a determinat pe acesta să înceapă o nouă investiție: un hotel de trei stele, cu centru spa, care va fi gata anul acesta!
Băile Lipova nu mai reprezintă demult doar un bazin de agrement. Constantin Miloș a dezvoltat aici o micro-stațiune în adevăratul sens al cuvântului, cu locuri de cazare în căsuțe și un motel. A investit și în dezvoltarea laturii de agrement, prin amenajarea unui restaurant modern și a încă unui bazin. Locul este îngrijit și cochet, ca un ștrand din Ungaria, cu gazonul întreținut și acum, chiar dacă mercurul termometrului coboară uneori sub zero grade.
Peste drum de ștrand, Sindicatul Democratic din Învățământul județului Timiș a amenajat și el o bază modernă de agrement. În imediata ei apropiere, Constantin Miloș construiește un hotel de trei stele, la care se lucrează chiar și în această perioadă.
Hotelul ar putea fi dat în folosință chiar anul acesta. El va avea nu numai facilități de cazare, dar și un restaurant și un centru spa. Va fi cea mai importantă investiție nouă la Băile Lipova, de la darea în folosință a acesteia!
Așa cum spune și primarul orașului Lipova, există o mare problemă la nivelul Băilor Lipova: în lipsa canalizării, au fost declasificate și nu mai sunt considerate stațiune. În loc să caute să rezolve această problemă și să salveze o investiție de câteva milioane de euro în județul Arad, Agenția de Mediu a aplicat investitorului o sancțiune de câteva sute de milioane de lei. Tipic românesc!
Constantin Miloș a ridicat în localitate și o biserică, o mărturisire a credinței dar, în același timp, un mare sprijin sufletesc pentru toți cei din zonă. Biserica celebrează slujbe după un orar regulat, iar la sărbători credincioșii vin aici și cu o cursă specială, un autobuz de la Lipova.
La vară, Băile Lipova îi va aștepta pe turiști cu o ofertă nouă și atractivă. Băile sunt recomandate pentru afecțiuni ale tubului digestiv și afecțiuni cardio-vasculare.
Sursa: Observator.info
Autor: Observator ⋅