Local

Activitatea de eliberare a reţetelor electronice este ?ngreunată uneori din cauza blocării serverului. Acesta funcţionează cel mai bine noaptea

15.01.2013 ⋅ 0 comentarii

De la începutul acestui an, medicii prescriu reţete exclusiv în format electronic. Este vorba atât de medicii de familie, cât şi de medicii specialişti din ambulator sau din spitale.

Toate farmaciile din Arad eliberează medicamente în baza reţetelor electronice. Activitatea medicilor de familie şi a farmaciilor este îngreunată uneori din cauza blocării serverului, unde trebuie trecută prescripţia electronică.

Aceştia susţin că în condiţiile actuale cel mai bine ar fi să cheme pacienţii la consultaţie pe timp de noapte, singurul moment când serverul funcţionează la parametri ideali, nefiind atât de solicitat.

„Există soluţia de a trece prescripţiile offline, iar înspre seară, când serverul este mai puţin utilizat şi deci nu merge atât de greu, să le transcriem online. Acest lucru ar presupune însă un volum enorm de muncă şi să petrecem ore bune în faţa serverului. Perioada cea mai afectată din zi, când serverul este aproape imposibil de utilizat, este între orele de vârf, 12.00-13.00. Traficul este foarte îngreunat însă aproape toată ziua, seara merge bine, iar noaptea ideal. Probabil că cel mai bine ar fi să ne mutăm activitatea pe timp de noapte“, spune dr. Adrian Dărăbanţiu, preşedintele Patronatului Medicilor de Familie Arad.

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a informat, încă de la sfârşitul anului trecut, atât publicul cât şi furnizorii de servicii medicale, de medicamente şi dispozitive medicale că de la 1 ianuarie 2013 Prescripţia Electronică (PE) va fi utilizată în exclusivitate atât în format online, cât şi offline la cabinet şi offline la domiciliu. În Arad au fost prescrise şi anul trecut reţete electronice.

Conform purtătorului de cuvânt al Casei de Asigurări de Sănătate Arad, Bianca Găicean, în perioada iulie-decembrie 2012, în judeţul nostru au fost prescrise 146.290 de reţete electronice. Dintre acestea, 142.362 au fost eliberate de medicii de familie, iar 3.928 de către medicii din ambulator. Dacă în prima lună de implementare a SIPE (iulie 2012) au fost prescrise doar 1.150 de reţete electronice, în decembrie 2012 s-a ajuns la 31.120 de reţete eliberate în format electronic. Adică aproximativ jumătate din media lunară a reţetelor eliberate în judeţul Arad.

La fel ca vechea reţetă, şi cea electronică este valabilă 48 de ore în cazul bolilor acute şi subacute şi 30 de zile în cazul bolilor cronice.

Sursa: Observator.info

Autor: adevarul.ro ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro