Începem misiunea alături de militarii comandaţi de sublocotenentul Marius Băncilă din Batalionul 1 Manevră (Task Force 191 ,,Golden Lions” din Arad).

În provincia Zabul, Afganistan, a plouat neîncetat 12 ore, iar solul nisipos refuză să absoarbă întreaga cantitate de apă rezultată. Suntem deja departe de baza militară de dislocare. Suntem nevoiţi să ne deplasăm pe o comunicaţie secundară. Riscul împotmolirii este foarte mare şi este necesară o evaluare primară a situaţiei.

Sublocotenetul face un semn, dă o comandă şi se realizează o manevră de evitare a locului prin care tehnica nu ar fi putut trece. Se studiază cu atenţie terenul şi se continuă deplasarea.

,,Am optat pentru o comunicaţie paralelă pentru a putea să ne continuăm misiunea. Cercetând  cu atenţie, infrastructura ne permite să continuăm”, ne explică comandantul de patrulă.

Misiunea continuă şi reuşim să revenim pe comunicaţia de bază.

Apar  indiciile unei locaţii suspecte. Mobilizare generală şi cercetare cu atenţie. Din nou concentrare. Timpul parcă s-a oprit în loc. Pare că durează mult, mult prea mult. De fapt, fiecare minut, în preajma elementelor  suspecte, devine o veşnicie. Transpiraţia îi năpădeşte  precum picăturile de ploaie. Nici nu ai putea face diferenţa, şi nici nu mai contează. Determinarea este atât de mare, încât nici nu mai realizezi că eşti ud până la piele. Se confirmă existenţa unui dispozitiv exploziv improvizat, iar profesionalismul militarilor  a făcut ca acesta să fie identificat.

Caporalul Flavius Dumbravă ştie că astfel de momente cer răbdare şi meticulozitate: ,,Nu are rost să ne grăbim. Astfel de situaţii sunt nenumărate. Am început să  cunoaştem foarte bine zona în care acţionăm şi permanent suntem atenţi la schimbările de mediu ce pot afecta modul de îndeplinire al misiunii”.

După punerea în aplicare a procedurilor specifice, ne continuăm deplasarea.

Ajungem în cele din urmă la destinaţie, un sătuc parcă uitat de lume, interacţionăm cu populaţia locală. Suntem acolo pentru ei, şi par că ştiu mai bine decât noi lucrul ăsta. Se uită cu atenţie la ecusoanele de pe umărul stâng.

Pesemne sunt diferite faţă de cele dinainte. Ecusonul verde al celor de la Task Force 21(Batalionul 21 Vânători de Munte ,,General Mociulschi” din Predeal) este înlocuit de ecusonul auriu al celor de la Task Force 191 ,,Golden Lions” (Batalionul 191 Infanterie ,,Colonel Radu Golescu” din Arad). Zâmbesc îngăduitor şi li se citeşte în priviri  bucuria că nu au fost uitaţi.

Aceeaşi ţinută, acelaşi drapel tricolor, doar ecusonul diferă. Înseamnă că implementarea stării de securitate continuă. Este greu să redai în cuvinte bucuria faptului că deşi suntem militari din alt batalion, populaţia ne percepe ca  pe un simbol de continuitate şi stabilitate.
Sergentul Gheorghe Bota se asigură că  dispozitivul de siguranţă este instalat şi îl văd cum din semne şi semnale transmite superiorului că totul este în regulă.

,,Orice apariţie a noastră într-o locaţie izolată ca aceasta, poate fi periculoasă. De aceea ne luăm măsurile necesare suplimentare”, îmi explică sergentul major Marius Boancă.

În ochii bătrânilor din sat se citeşte recunoştinţa, iar în a copiilor bucuria. S–au obişnuit deja cu militarii români prin preajmă. Jocurile copilăreşti sunt parcă mai exuberante şi mai dezinvolte alături de militari. Se simt în siguranţă. Un zâmbet, o strângere de mână şi promisiunea fermă că vom reveni.

Sublocotenentul dă ordinul de îmbarcare şi începem deplasarea. Oamenii îl urmează necondiţionat. Nimic nu se petrece la întâmplare. Totul se petrece sub comandă. Este aşa de tânăr şi mă gândeam ce înseamnă pentru un tânăr  de vârsta lui,  asumarea acestei imense responsabilităţi, de a  conduce o subunitate într-un Teatru de Operaţii.

În Afganistan, de curajul comandantului de subunitate, de forţa exemplului său personal, de rapiditatea cu care ia anumite decizii, depinde soarta oamenilor săi. Şi de cele mai multe ori doreşte să rămână anonim. Un anonim care nu face altceva decât datoria sacră faţă de ţară.

Sursa: Observator.info