Local

COD GALBEN DE NINSORI, p?nă s?mbătă. HARTA judeţelor afectate

17.01.2013 ⋅ 0 comentarii

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare cod galben de ninsori valabilă vineri de la ora 06:00 până sâmbătă la ora 15:00 în mai multe judeţe din ţară.

Pe parcursul zilei de vineri va ninge în judeţele Suceava, Neamţ. Botoşani, Bacău, iar în judeţele Iaşi, Vaslui şi Vrancea vor fi precipitaţii mixte, favorizând depuneri de polei.

În cea mai mare parte a zonei montane va ninge abundent, iar vântul va sufla tare, în special pe creste, viscolind şi spulberând zăpada.

În Banat, Oltenia, Muntenia şi Dobrogea va ploua, iar cantităţile de apă vor depăşi pe arii restrânse 20 l/mp. Vântul va avea intensificări locale, temporare, cu viteze mai mari în sud şi sud-est, unde rafalele vor depăşi 50 km/h.

Avertizarea cod galben emisă pentru vineri este valabilă în judeţele Suceava, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Bacău, Vaslui, Vrancea, Harghita, Covasna, Braşov, Prahova, Buzău, Dâmboviţa, Argeş, Vâlcea, Sibiu, Hunedoara, Gorj, Mehedinţi şi Caraş-Severin.

În noaptea de vineri spre sâmbătă şi în prima parte a zilei de sâmbătă va ninge în Moldova, Banat, Crişana, Maramureş, Transilvania şi în nordul Olteniei şi al Munteniei. Vântul va continua să sufle tare la munte (peste 90 km/h) şi va avea intensificări temporare, cu viteze de 55...60 km/h îndeosebi în Moldova, Crişana şi Banat, viscolind şi spulberând zăpada.

Avertizarea intră în vigoare vineri, la ora 18.00 şi este valabilă până sâmbătă, la ora 15.00, în aproape toată ţara, cu excepţia Capitalei şi a judeţelor Galaţi, Brăila, Tulcea, Constanţa, Ialomiţa, Ilfov, Călăraşi, Giurgiu, Teleorman, Olt şi Dolj.

Sursa: Observator.info

Autor: Observator ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro