S-a creat o dezbatere în spaţiul virtual apropo de proiectul de hotărâre referitor la realizarea unei fântâni arteziene plutitoare pe Mureş. Problema nu este că pluteşte, nici că pluteşte pe Mureş, ci costurile pe care le implică acest obiectiv şi oportunitatea realizării sale. Aproape şase milioane de euro.

Sunt unul dintre criticii artezienei de la Pădurice. Cred că s-a creat acolo un pol nefericit al sluţeniei urbane. Am constatat însă că părerea mea nu coincide cu cea a miilor de arădeni care, vara şi toamna trecută, stăteau ciorchine pe malul apei şi, cu gura căscată, aşteptau jeturile colorate. Am considerat excesiv numărul de bănci din parc şi exagerată suma care s-a investit acolo. Dar iată că arădenii au fost de altă părere şi se bucură de această investiţie, o consideră necesară şi reconfortantă într-un peisaj urban altfel tern. Într-o astfel de notă privesc acum şi arteziana de pe Mureş. Personal cred că Aradul are alte priorităţi – în cartiere încă este debandadă, transportul în comun lasă de dorit, ar fi cazul să se investească masiv la Spitalul Municipal, este extrem de necesară o parcare acoperită care să absoarbă maşinile de pe Bulevardul Revoluţiei. Doar că asta nu justifică blocarea tuturor iniţiativelor şi a investiţiilor de orice altă natură. Eu nu aş face cu prioritate arteziana, dar nici nu aş lăsa-o nefăcută!

După radicalismul meu în chestiunea fântânii de la Pădurice, contrazis de apetitul arădenilor faţă de ceea ce s-a realizat acolo, cred că este indicat să se ţină cont nu doar de părerea formatorilor de opinie, adesea sceptici pe bună dreptate, ci şi de opinia publică însăşi, avidă după nou. Dacă ar fi luate permanent în considerare obiecţiile critice, mă tem că nu am avansa defel. Trebuie avut în vedere şi arădeanul care nu a protestat defel împotriva creşterii taxelor şi impozitelor locale şi care, iată, va avea în schimbul efortului său financiar un obiectiv palpabil care creşte sub ochii lui.

Discutăm, de multă vreme, despre crearea unor poli de atracţie în oraş. Spunem cu regret că nu prea avem ce arăta prietenilor care vin să vadă Aradul - clădirile ponosite sunt spectaculoase mai degrabă prin dispreţul cu care sunt tratate de proprietari, arhitectura frumoasă este alterată de ornamentele desprinse şi de tencuiala căzută. Simbolurile Aradului sunt simboluri pentru noi, nu şi pentru străinii care vin la noi şi care pleacă dezamăgiţi de nesimţirea oamenilor faţă de patrimoniu. O arteziană pe Mureş, coroborată cu amenajarea întregii zone, ar fi din acest punct de vedere binevenită. Ar păstra în circuit un spaţiu important pentru oraş şi ar transforma o zonă frumoasă într-una de maxim interes, cu condiţia ca amenajările să fie făcute cu bun gust şi să respecte cadrul natural (nu aşa cum s-a procedat la Pădurice).

Să nu omitem ansamblul în care s-ar plasa acest obiectiv – între parcul copiilor şi ştrand (care, ambele, au nevoie de un puseu de vitalitate), punându-se în valoare şi malul apei, dar şi Mureşul însuşi. Cred că este necesară o astfel de investiţie, deşi proporţiile ei mă intrigă şi mă întreb de ce la Arad se poate lucra numai şi numai pe extrem de mulţi bani, pe foarte multe milioane de euro, indiferent că este vorba despre iarbă, asfalt sau arteziene...

Nu mă sfiesc să o spun – fac un exerciţiu de gândire pozitivă şi sunt un susţinător (circumspect) al realizării artezienei şi a amenajării malurilor Mureşului. Nu în orice condiţii, nu cu orice preţ, dar cred că ar fi bine primită de comunitate, o pată de culoare printre asfaltul de proastă calitate al oraşului şi betoanele cenuşii. Desigur, se pot aduce obiecţii proiectului şi sunt care deja îl critică teribil. Eu sunt sigur că este perfectibil, măcar şi prin prisma preţului. Pe de altă parte, ştiu că sunt multe alte lucruri de făcut în oraş şi că este nevoie de o prioritizare care să favorizeze proiectele de impact pentru viaţa şi confortul oamenilor. Dar de opus proiectului nu mă opun, pentru că Aradul are nevoie şi de astfel de obiective, cântărite nu neapărat pragmatic, sub raportul eficienţei financiar-contabile cotidiene, cât sufleteşte, pentru plăcerea privirii şi loisir.

Sursa: Observator.info