Gheretele de la Intim vor fi demolate!
22.01.2013 ⋅ 0 comentarii
Primarul Gheorghe Falcă a declarat luni seara, la West TV, că primăria a primit solicitări de la SMURD pentru demolarea gheretelor de la Intim (din faţa spitalului judeţean), pentru accesibilizarea zonei pentru elicopterul SMURD. „Acolo de aceea s-au şi tăiat nişte pomi. Acum, cei de la spital şi de la SMURD ne-au cerut să dezafectăm gheretele acelea şi să reamenajăm spaţiul în aşa fel încât să oferim SMURD-ului o altă deschidere”, a precizat primarul. El spune că proprietarii gheretelor vor fi invitaţi la discuţii la primărie, pentru a li se comunica decizia şi termenul de dezafectare.
„Gheretele acelea au autorizaţii provizorii, în mod normal în 30 de zile de la comunicarea deciziei trebuie demolate. Dar nu dorim să fim... chiar aşa..., îi vom chema pe oameni la discuţii, aşa cum obişnuim în astfel de situaţii” – a declarat primarul.
Gheorghe Falcă a evitat să dea o dată exactă a acţiunii, dar a lăsat să se înţeleagă că se va produce în curând, în următoarele luni.
Gheretele de la Intim le-au supravieţuit cu şase ani celor de la Spitalul Municipal, şi cu cinci ani celor de la Boul Roşu.
Sursa: Observator.info
Autor: Observator ⋅