Local

Poştaşul arădean care ar fi furat 15.000 de lei, cercetat şi pentru fals şi delapidare

23.01.2013 ⋅ 0 comentarii

 

Poştaşul arădean care ar fi furat de la serviciu peste 15.000 de lei, bani de pensii şi alocaţii, este cercetat de poliţişti şi pentru fals în acte şi delapidare, după ce ar fi semnat mandate pentru a-şi însuşi banii pe care trebuia să îi achite destinatarilor, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Arad, Camelia Tuduce, cercetările privind sustragerea unei sume de bani de la locul de muncă au fost extinse, astfel că poştaşul mai este acuzat că a încasat bani în numele unor localnici.

Suspectul, Petru V. (24 de ani), ar fi semnat în fals trei mandate poştale pe care trebuia să le dea destinatarilor, însuşindu-şi în acest fel suma de 1.250 de lei.

"Pe numele acestuia s-au întocmit acte premergătoare şi pentru delapidare, fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals", a precizat Tuduce.

Referitor la acuzaţia de furt, bărbatul şi-a recunoscut fapta în faţa poliţiştilor, însă nu a precizat suma pe care a luat-o din oficiul poştal al comunei Vladimirescu.

Poştaşul este cercetat în libertate, urmând să se stabilească dacă a comis şi alte fapte de acest fel.

Poştaşul din Arad a fost căutat de poliţişti după ce ar fi furat din sediul oficiului la care lucra peste 15.000 de lei, el fiind în preaviz după ce şefii l-au concediat pentru că îl suspectau şi de alte fraude, cum ar fi însuşirea de bani în numele mai multor beneficiari.
Poştaşul suspectat de furt şi fraude are 24 de ani, este din municipiul Arad şi a fost angajat în urmă cu un an la oficiul din comuna Vladimirescu, aflată la trei kilometri de municipiu.

Şefii săi l-au reclamat la Poliţie după ce, în urmă cu o săptămână, a dispărut de la serviciu, iar apoi diriginta oficiului a semnalat că a dispărut şi o sumă importantă de bani.

Conform unor surse din Oficiul Judeţean de Poştă Arad, tânărul angajat s-a prezentat la serviciu în urmă cu o săptămână pentru a ridica banii de pensii şi alocaţii care ar fi urmat să fie distribuţi beneficiarilor din comuna Vladimirescu. În timp ce aştepta ca diriginta oficiului să-i dea banii şi corespondenţa, bărbatul ar fi reuşit să sustragă, de pe o masă, câteva teancuri de bancnote. Bărbatul ar fi dispărut imediat, iar diriginta a observat lipsa banilor abia când a terminat de distribuit sumele şi celorlalţi factori poştali. Angajatul a fost căutat de şefi la telefon, însă nu a mai răspuns, astfel că a fost alertată Poliţia.

Şeful Oficiului Judeţean de Poştă Arad, Dan Traian Ţoldan, declara că angajatul era în preaviz din luna decembrie.

"Urma să fie concediat pentru că era suspectat de mai multe fraude. Se pare că a ridicat în numele unor beneficiari sume de bani şi semna actele în fals. Din decembrie, era cercetat pe linie administrativă, cerectări care continuă pe teren direct acasă la oameni, pentru a stabili prejudiciul total", declara Ţoldean.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene, Camelia Tuduce, afirma că suspectul era căutat pentru furt, în urma plângerii depuse de şefii săi.
Totodată, poliţiştii spuneau că, dacă va fi depusă o sesizare şi diriginta oficiului din Vladimirescu ar putea fi cercetată penal pentru neglijenţă în serviciu, pentru că a lăsat banii nesupravegheaţi pe o masă din sediu.

Potrivit unor surse din Poliţia Arad, poştaşul a fost ridicat, vineri după-amiază, dintr-o locuinţă din municipiu, după ce informaţiile despre locul în care se afla au fost oferite de familia acestuia, el fiind apoi audiat de poliţişti.

Sursa: Observator.info

Autor: Observator ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro