Local

?n Arad, 67 de profesori cu v?rsta de pensionare nu mai primesc aviz pentru continuarea activităţii

04.02.2013 ⋅ 0 comentarii

Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Arad a decis să nu mai acorde aviz de continuare a activităţii la catedră pentru 67 de cadre didactice care au împlinit vârsta de pensionare, aproape jumătate solicitând deja în scris să li se prelungească dreptul de a profesa.

Şeful ISJ Arad, Claudius Mladin, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că în următorul an şcolar nu vor mai putea profesa 67 de cadre didactice care au împlinit vârsta pensionării.

"Nu am mai acordat niciunui coleg dreptul de a profesa dacă împlineşte vârsta legală de pensionare. Decizia a fost luată în Consiliul de Administraţie al Inspectoratului Şcolar Judeţean", a spus Mladin.

Conform acestuia, 30 de dascăli depuseră deja la ISJ solicitări de prelungire a dreptului de a profesa, pentru a preda şi în următorul an şcolar.

Reprezentanţii ISJ spun că posturile rămase vacante vor fi scoase la concurs şi că nu se află în discuţie specializări pentru care să fie dificilă găsirea de candidaţi.

Potrivit planului de şcolarizare propus pentru următorul an, în judeţ vor funcţiona 154 de unităţi şcolare cu personalitate juridică, cu un număr de 318 structuri, respectiv cu o structură în plus faţă de anul şcolar curent.

Sursa: Observator.info

Autor: Observator ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro