Local

Amendamente aprobate ?n cadrul sesiunii plenare a Comitetului Regiunilor

04.02.2013 ⋅ 0 comentarii

Gheorghe Falcă, a participat pe data de 1 februarie la cea de-a doua zi a sesiunii plenare a Comitetului Regiunilor, pe ordinea zi aflându-se spre aprobare 7 de proiecte de rezoluție.

Grupul Partidului Popular European (PPE) din cadrul Comitetului Regiunilor a depus două amendamente la proiectul de aviz "Regiunile ultraperiferice ale UE în lumina strategiei Europa 2020", ca urmare a solicitării primarului Gheorghe Falcă. Amendamentele au fost sprijinite de către Președintele Grupului PPE la Comitetul Regiunilor, Michael Schneider, precum și de raportor. Primul amendament susţine dezvoltarea şi optimizarea aeroporturilor regionale existente. “Acest amendament a fost însușit de Malcom Mifsud, raportorul proiectului de aviz. Aeroporturile regionale sunt un instrument esențial al dezvoltării economice și sociale pentru orice regiune ultraperiferică”, a declarat Falca.

Cel de-al doilea se referă la facilitarea accesului IMM-urilor la procedurile de achiziţie publică.

Cele două amendamente au fost aprobate în cadrul sesiunii plenare cu majoritate de voturi.

De asemenea, un număr de 6 membri din Delegația Națională a României, printre care și primarul Gheorghe Falcă, au inițiat o serie de amendamente la Proiectul de rezoluție referitor la Pachetul legislativ privind politica de coeziune post-2013, mare parte dintre acestea fiind aprobate în cadrul plenarei.  

“Comitetul Regiunilor a adoptat o rezoluție cu privire la actualele negocieri interinstituționale pe tema pachetului  legislativ privind politica de coeziune post 2013. Rezoluția reunește principalele propuneri întocmite de către reprezentanții regiunilor și ai orașelor din Uniunea Europeană în urma cooperării interinstituționale și a dezbaterilor care s-au desfășurat pe parcursul unu an”, a concluzionat Gheorghe Falcă.

Comitetul Regiunilor se va reuni în 11-12 aprilie pentru a 100-a Sesiune Plenară.

Sursa: Observator.info

Autor: Observator ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro