Local

Grupare acuzată de ?nşelăciuni ?n Franţa, cu un prejudiciu de 500.000 euro, destructurată la Arad

06.02.2013 ⋅ 0 comentarii

O grupare ai cărei membri sunt acuzaţi de înşelăciuni în Franţa cu un prejudiciu de 500.000 de euro provocat unor operatori de telefonie mobilă a fost destructurată la Arad, având loc percheziţii şi fiind puse în aplicare 20 de mandate de aducere, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, marţi, de Inspectoratul Judeţean de Poliţie Arad, poliţişti şi procurori români, împreună cu reprezentanţi ai autorităţilor judiciare franceze, au făcut două percheziţii şi au pus în executare 20 de mandate de aducere emise pe numele mai multor persoane suspectate de înşelăciuni pe teritoriul Franţei.

În baza unei cereri de comisie rogatorie internaţională formulată de autorităţile judiciare franceze, poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalitatii Organizate Arad şi procurii DIICOT Arad, împreună cu ofiţeri francezi de poliţie judiciară, au participat la o acţiune pentru probarea unor înşelăciuni cu prejudiciu total de 500.000 de euro provocat unor operatori de telefonie mobilă din Franţa.

La cercetări au mai participat un judecător de instrucţie şi procurorul de caz din Franţa, iar percheziţiile au avut loc în trei localităţi arădene.

"Acţiunea a vizat găsirea şi ridicarea de acte, obiecte şi alte înscrisuri care au fost folosite la încheierea, de către mai mulţi cetăţeni români, a unor contracte cu operatori de telefonie mobilă din Franţa, care ulterior au fost înşelaţi prin neplata valorii abonamentului. O parte dintre membrii acestei grupări sunt arestaţi în acest moment în Franţa", menţionează sursa citată.

Anchetatorii mai spun că membrii grupării racolau persoane din judeţul Arad, care ulterior erau transportate în Franţa, iar după obţinerea reşedinţei şi a unui cont bancar acestea erau determinate să încheie contracte cu diverşi operatori de telefonie mobilă.

"Aparatele telefonice obţinute în urma încheierii acestor contracte, toate tip smartphone, erau, ulterior, vândute de membrii grupării pe teritoriul României, fiind astfel obţinute importante sume de bani", mai notează anchetatorii.

Prejudiciul de 500.000 de euro a fost produs prin neîndeplinirea obligaţiilor contractuale asumate de români.
Cercetările continuă pentru identificarea tuturor bunurilor dobândite ilicit, urmând ca autorităţile să pună sechestru pe proprietăţile suspecţilor în vederea recuperării prejudiciului.

Sursa: Observator.info

Autor: Observator ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro