Local

O zi istorică pentru Arad

06.03.2013 ⋅ 0 comentarii

-Unde e Arad?

- Nu știu,  nu am auzit!

Dialogul este b autentic.  S-a consumat marți,  pe holul de la etajul trei al Parlamentului European, între doi oficiali,  în prefața prezentării  citadelei  multiculturale arădene. După o oră și jumătate,  ambii s-au dumirit.  De acum știu unde suntem și cu ce ne lăudăm...

Doi ambasadori in exercițiu și doi foști premieri,  dar și foarte mulți euro parlamentari au participat marți seara,  la Bruxelles,  la primul pas concret făcut de Arad în competiția Capitală Culturală a Europei. Aproximativ doua sure de persoane au venit la etajul al treilea al Parlamentului European,  acolo unde Aradul a avut parte de o prezentare grandioasă. Numai din județ au făcut deplasarea peste cincizeci de persoane,  meșteri populari,  artiști plastici, directori ai instituțiilor de cultură,  artiști fotografi, medici,  consilieri locali și oameni de afaceri,  într-un efort conjugat al societății civile de a arăta Europei ce are Aradul mai bun.

A fost,  neîndoios,  un eveniment istoric pentru Arad. Chiar dacă din cauza cutumei europene nu s-a putut și nu se poate încă spune oficial că ne-am lansat candidatura pentru Capitală culturală europeană,  manifestarea de la Bruxelles asta a fost: o declarație explicită de intenție chiar în capitala administrativă a Europei, sub ochii politicienilor care până acum nu auziseră de Arad și îi ignorau absolut orice aspirație.  A au auzit de noi și probabil aceasta este doar o primă mișcare în strategia de vizibilitate a orașului nostru.

Candidatura Aradului este, fără îndoială,  o situație win-win,  din care comunitatea noastră are numai și numai de câștigat,  indiferent de rezultatul final.  Aradul marchează la capitolul vizibilitate,  notorietate și popularitate: este greu de crezut ca toți acei politicieni europeni care s-au înfruptat din bucatele tradiționale arădene la dineul oferit de administrația noastră locală nu își vor mai aminti niciodată de Arad.  Măcar ca și Marcel Proust, la nivelul memoriei latente activată de un gust bun...

Revin la momentul istoric pe care l-a trăit Aradul la Bruxelles: este un moment bun pentru noi.  Sa avem tăria să îl capitalizăm pentru oraș și sa ducem demersul acesta la bun sfârșit,  pentru că el nu este al unui partid politic sau al unei persoane,  ci e interesul întregii noastre colectivități.  Deși,  la drept vorbind,  cei care se implică în el merită măcar o strângere de mână!

Sursa: Observator.info

Autor: Andrei Ando ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro