Local

Aproximativ 300 de persoane, la manifestările de Ziua Maghiarilor din Parcul Reconcilierii

18.03.2013 ⋅ 0 comentarii

Aproximativ 300 de persoane au participat, vineri seară, la comemorările de Ziua Maghiarilor de Pretutindeni desfăşurate în Parcul Reconcilierii Româno-Ungare din Arad, maghiarii depunând coroane de flori şi la monumentul românesc, alături de autorităţile române invitate la eveniment.

Comunitatea maghiară din Arad a marcat, în Parcul Reconcilierii Româno-Ungare, Ziua Maghiarilor de Pretutindeni, oficialii judeţeni ai UDMR depunând coroane de flori la baza Statuii Libertăţii, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Reprezentanţii comunităţii maghiare şi ai autorităţilor române au ţinut discursuri pe teme istorice şi au citit mesajele guvernelor celor două state.

"În această zi s-a declanşat revoluţia la Budapesta, revoluţia paşoptistă, care a plecat din Paris. Idealurile revoluţiei, respectiv libertate, egalitate şi fraternitate, sunt actuale încă. Noi dorim ca prin aceste manifestări să asigurăm pentru comunitatea maghiară din judeţ menţinerea identităţii", a declarat liderul UDMR Arad, Bognar Levente.

Alături de oficialii români din Arad, maghiarii au depus coroane şi la baza Arcului de Triumf, monumentul românesc din parc, dedicat aceleiaşi perioade istorice.

În faţa monumentului se aşezaseră circa 25 de reprezentanţi ai Noii Drepte, care au purtat panglici tricolore. Aceştia au făcut un culoar în momentul în care oficialii s-au îndreptat spre monument pentru ceremonii, fără să se semnaleze incidente.

"S-a demonstrat că Aradul, prin cetăţenii săi, ştie să fie un oraş civilizat, să se comporte în condiţii europene, fiindcă la urma urmei suntem europeni", a spus subprefectul Radu Stoian.

"Manifestarea s-a derulat aşa cum trebuie să fie într-o Europă comună, cu aceleaşi idealuri", a adăugat liderul judeţean al UDMR.

Programul organizat de UDMR Arad de Ziua Maghiarilor de Pretutindeni va continua, vineri seară, la Teatrul Clasic "Ioan Slavici", unde va avea loc un spectacol al artiştilor maghiari.

Începând cu 2005, când a fost finalizat, Parcului Reconcilierii Româno-Ungare a devenit locul în care comunitatea maghiară din judeţ îşi organizează sărbătorile sau îşi comemorează eroii.

Sursa: Observator.info

Autor: Observator ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro